Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Calea Aradului

Euroinstal Timisoara - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro

Premii la festivalurile din străinătate şi o vară plină pentru Teatrul Maghiar de Stat

Premii la festivalurile din străinătate şi o vară plină pentru Teatrul Maghiar de Stat

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 7 ani si 9 luni
Vizualizari
617

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Premii la festivalurile din străinătate şi o vară plină pentru Teatrul Maghiar de Stat

Finalul acestei stagiuni s-a dovedit a fi foarte darnic cu trupa Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timişoara, care a câştigat două premii internaționale.
Mai întâi, la a 29. ediţie a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda, Ungaria (18-24 iunie), coproducţia “Maghiar”, în regia lui Urbán András, un spectacol realizat împreună cu Teatrul “Kosztolányi Dezső” din Subotica, a obţinut premiul pentru muzicalitate. Fără a face uz de limba maghiară, spectacolul “Maghiar” face apel cu aciditate la stereotipurile şi lozincile politicianiste legate de poporul maghiar, fiind o oglindă nemiloasă a poziţiei minorităţilor entice în mediile majoritare. Muzica percutantă din spectacol a fost compusă de Irena Popović din Serbia. Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda a reunit la această ediţie 22 de spectacole şi 25 de teatre, fiind dedicat trupelor de teatru ale minorităţilor maghiare din mai multe ţări.
Spectacolul “Shakespeare, Sonnet 66” regizat de Kokan Mladenović a primit în urmă cu două zile premiul pentru cel mai reuşit experiment teatral şi, totodată, cel mai bun spectacol la a 44. ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Alternativ şi Nou INFANT din Novi Sad. Reprezentaţia Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timişoara a avut loc pe scena Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad în 26 iunie, iar în justificarea juriului stă scris: “Conceptul clar al spectacolului este exprimat direct pe scenă prin jocul cu simbolurile universale, care sunt transpuse în context contemporan. Pe lângă jocul actoricesc extraordinar al trupei, unitatea și echilibrul tuturor segmentelor autoriale contribuie suplimentar la coerența spectacolului.”
Însă vacanţa de vară încă nu a început pentru trupa Teatrului Maghiar, deoarece în luna iulie sunt programate şase reprezentaţii în deplasare, în Ungaria: în 7 şi 8 iulie la Esztergom se joacă musicalul “Hair”, respectiv spectacolul “Ultima mutare”. În 15 iulie spectacolul “Shakespeare, Sonnet 66” va fi prezentat în cadrul Festivalului dedicat lui Shakespeare de la Gyula. În 22 iulie “Ultima mutare” se joacă la Szentendre, iar în 25-26 iulie vor fi două reprezentaţii cu “Hair” la Gyula. Mai mult, spectacolul de teatru-dans “7/7”, coregrafiat de Baczó Tünde, care se joacă de patru ani cu mare succes, a fost selectat pentru Programul Off al Festivalului Shakespeare din Gdansk, Polonia (în 1 august).
Deplasările estivale pun punct stagiunii 2016/2017 care a înregistrat nouă premiere şi peste 12000 de spectatori, record absolut pentru ultimii ani.

Anunt Diamant Euroinstal - Sever Bocu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice
https://euro-instal.ro