Timisoara

Parinti informati - copii protejati

Paisie Lugojanul, „povestit” la DNA de fostii angajati ai centrelor educationale

Detalii

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 2 ani si 2 zile
Vizualizari
377

Voteaza & Distribuie

Descriere

Părinți informați - copii protejați. Salvați Copiii vine în sprijinul părinților plecați la muncă în străinătate, prin singurul serviciu de consiliere telefonică și online din România
În contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, sărbătorită pe 20 noiembrie, Salvați Copiii lansează o serie de campanii locale de promovare a liniei telefonice Help-Line - 0800.070.040 și a platformei www.copiisinguriacasa.ro. Proiectul este dedicat părinților și copiilor afectați de migrația economică, persoanelor în grija cărora rămân copiii, dar și specialiștilor din domeniul protecției copilului și educației sau altor persoane interesate.

În plus, campaniile locale vor avea ca obiectiv informarea părinților care au plecat sau urmează să plece la muncă în străinătate cu privire la obligațiile care le revin atunci când părăsesc țara, în vederea desemnării unui reprezentant legal al copilului, dar și cu privire la riscurile pe care le implică pentru copii plecarea lor la muncă în străinătate.

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la ratificarea de către România a Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, prima lege internațională care a stipulat că toți copiii au drepturi speciale, cu respectarea principiului nondiscriminării și a egalității de șanse. Migrația economică a părinților afectează exercitarea drepturilor copiilor rămași acasă, cu precădere a dreptului la familie și protecție, a dreptului la educație, a dreptului la timp liber și joc. În plus, lipsa unui reprezentant legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educaţie şi beneficii sociale.

Campania locală din județul Timiș va include organizarea de caravane, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, la care vor participa specialiștii Salvați Copiii și care vor fi sprijinite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Vor fi organizate întâlniri cu părinți și persoane în grija cărora au rămas copiii, dar și întâlniri și evenimente cu reprezentanții serviciilor publice de asistență socială ale localităților din județ, ai școlilor și altor instituții relevante, în perioada noiembrie 2015 - mai 2017.

În aceeași perioadă vor fi derulate caravane locale și în București și în județele Argeș, Brașov, Dolj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Mureș, precum și campanii de informare, prin intermediul DGASPC-urilor sau altor instituții județene, în restul județelor țării, ca și componente ale campaniei naționale a organizației Salvați Copiii destinată părinților care intenționează sau au plecat deja la muncă în străinătate.

Lipsa de informații a părinților și a persoanelor în grija cărora sunt lăsați copiii, precum și incapacitatea lor de a răspunde adecvat unor nevoi specifice pe care le au aceștia atunci când nu au alături unul sau ambii părinți, îi afectează negativ pe copii de la vârste fragede. Mai mult decât atât, în lipsa unui reprezentant legal, ei nu se pot bucura pe deplin de toate drepturile lor. Sperăm ca prin campaniile locale de informare și prin serviciul nostru de consiliere telefonică și online destinat părinților, aparținătorilor, copiilor și altor persoane interesate, lansat de curând, vom reuși să îmbunătățim nivelul de protecție pentru cât mai mulți copii din România afectați de migrația economică a părinților.” - Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii

În cadrul acestei campanii, la sfârșitul lunii octombrie, cu sprijinul Administrației Prezidențiale, a fost lansat primul serviciu de consiliere telefonică și online destinat părinților, persoanelor în grija cărora au rămas copiii, specialiștilor din domeniul protecției copilului și educației, copiilor și altor persoane interesate.

Prin intermediul liniei telefonice Help Line 0800.070.040, oferită de Digi și apelabilă gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă și disponibilă de luni până vineri între orele 9:30-17:30, un psiholog și un consilier juridic oferă consiliere pe teme psiho-sociale și juridice persoanelor interesate. Platforma online www.copiisinguriacasa.ro include articole dedicate părinților și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, specialiștilor din domeniu, dar și copiilor, precum și o secțiune prin care se pot adresa întrebări specialiștilor Salvați Copiii, care vor oferi în timp util răspunsuri pe e-mail.
Situația copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate

Conform statisticilor oficiale, peste 80.000 de copii din România au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Cu toate acestea, numărul real este unul mult mai mare, estimările indicând între 170.000 și 350.000 de copii aflați în această situație. Copiii rămași acasă în urma migrației economice a părinților se confruntă cu dificultăți de ordin emoțional, social și educațional. În plus, lipsa părinților sau a unui reprezentant legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educaţie şi beneficii sociale.

Conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, modificată în anul 2013, în urma eforturilor susținute ale Organizației Salvați Copiii România, în situația în care ambii părinți sau părintele care exercită singur autoritatea părintească intenționează să plece la muncă în străinătate, aceștia/acesta au/are obligația de a notifica serviciul public de asistență socială de la domiciliu cu privire la această intenție și de a desemna persoana care se va ocupa de întreținerea copilului.

Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul seefectuează de către instanța de tutelă, care dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an. Doar prin parcurgerea de către părinți a acestei proceduri, copiii pot avea un reprezentant legal, ceea ce le va permite să se bucure de beneficiile care decurg din respectarea drepturilor lor.

Date la nivelul județului Timiș

Într-un interval de peste un an de la modificarea legii 272/2004, în perioada octombrie 2013-decembrie 2014, în județul Timiș, serviciile publice de asistență socială au înregistrat 261 de notificări din partea familiilor ce intenționau să plece la muncă în străinătate.

Aceasta, în condițiile în care în decembrie 2014, statisticile oficiale arătau existența unui număr de aproape 2 ori mai mare de familii în care ambii părinți sau părintele unic susținător erau plecați la muncă în străinătate (471 de familii). Dacă analizăm numărul de copii cu ambii părinți sau părintele unic susținător plecat, constatăm că, din totalul de 2.122 de copii cu părinții plecați în străinătate înregistrați în statistici în județul Timiș la data de 31 decembrie 2014, 621 erau în această situație.

În realitate, numărul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate este mult mai mare decât cel înregistrat în evidențele serviciilor publice de asistență socială. Datele culese de Salvați Copiii de la Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în luna octombrie 2015, relevă un număr de 8.369 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, din care 1.939 total lipsiți de grijă părintească.

Despre proiectul Salvați Copiii dedicat copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate

Campania de informare este derulată în cadrul proiectului Protecție si educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate a părinților, prin centre de zi”, implementat de Salvați Copiii cu sprijinul financiar al THE VELUX FOUNDATIONS, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, direcții generale de asistență socială și protecția copilului, inspectorate școlare județene și școli. La nivel local, partenerii proiectului sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara.

În cadrul acestui proiect, copii afectați de migrația economică a părinților, părinții acestora și persoanele în grija cărora au rămas copiii beneficiază de suport educațional, psihologic și social, prin 16 programe locale din orașele București, Pitești, Brașov, Craiova, Mangalia, Tîrgoviște, Petrila, Lupeni, Reșița, Iași, Piatra Neamț, Suceava, Negrești, Timișoara, Târgu Mureș. La Timișoara, peste 45 de copii și 30 de adulți au beneficiat în acest an de serviciile programului dezvoltat în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara.

Susținători proiect: RCS&RDS, Metropolitan Life