Timisoara

Postul negru sau, stiintific numit, RDT – regimul de descarcare terapeutica

Detalii

Web
www.lavi-enrose.com
Social links
Categorie
Stil de viata
Modificat
acum 3 ani si 6 luni
Vizualizari
1133

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Postul negru sau, științific numit, RDT – regimul de descărcare terapeutică
RDT sau ”regimul de descărcare terapeutică” este pus la punct și prezentat de către cercetătorii ruși ale căror studii au fost oprite în anii comunismului, datortiă regimului politic traversat. Ulterior cercetării rusești, tehnica este studiată și îmbunătățită în Germania de astăzi, unde se formează structura de bază a întregii cure prin post negru. Există o atenție mai mare acordată metodelor naturale de îngrijire în acest stat, unde se regăsesc șase catedre de medicină naturală și de medicină integrativa (care integrează medicina tradițională medicinei convenționale).

Etapele unei regim RDT:

  1. Privarea totală de hrană, 2-3 zile; ingerarea unei soluții cu sulfat de magneziu care provoacă o curățire a intestinelor - așa pornește debutul postului;
  1. Fază de acidoză, între a 3 și a 5 zi, când senzația de foame scade treptat, până la stingerea ei. Pot apărea amețeli, dureri de cap, diferite forme de adaptare; limba devine albicioasă, iar nivelul zahărului din sânge ajunge la 65% din cantitatea inițială din startul terapiei. Starea de greață se datorează creșterii acidității din sânge, corpul începe să ardă calorii din rezervele lipidice ale corpului. Se insistă asupra unui consum ridicat de apă și ceai, de a efectua exerciții fizice, în scopul de a respira, a ventila, a transpira, pentru a ajuta toate organele sa elimine toxinele;
Corpii cetonici imită munca insulinei în inimă și creier, iar în anul 2001, în lucrarea ”Potențialul corpilor cetonici”, de Richard L. Veech și alții, s-a descoperit că pot avea o acțiune benefică asupra patologiilor cerebrale, precum Alzheimer sau Parkinson. Corpii ”magici” par a fi atât de benefici încât se dorește crearea unor suplimente care să-i conțină. Se demonstrează că prezența lor poate reduce efectele nocive ale zahărului asupra creierului, care preced apariția bolii Alzheimer.

În general, criza de acidoză este ușor de suportat și nu impune un ajutor special, dar uneori este dificil de depășit.

În timpul crizei, se poate ca patologiile să se accentueze, ca de exemplu în cazul migrenelor, astmului sau durerilor articulare, dacă este gută sau artrită. Nu durează foarte mult timp, între douăzeci și patru – treizeci și șase de ore în general. Pentru noi, criza de acidoză este un element primordial al postului: ea declanșează forțele protectoare ale corpului care, mai apoi, antrenează vindecarea.” - Nantalia Bataeva, medic care a supravegheat peste 12.000 de cure, fără nici un accident.

Posturile se desfășoară sub riguroasă supraveghere medicală.”

În Clinica Buchinger din Germania, criza de acidoză este diminuată printr-un aport caloric de 250 kcal/zi, formate din suc de fructe, supă seară, pe lângă tratamentul clasic al școlii rusești: apă, infuzii de plante.

În timpul postului, ziua a treia este ca mai grea: nu stomacul cere de mâncare, ci creierul. Iată de ce este dificil…

  1. Faza de compensare și de echilibru, între a 4 și a 7 zi, corpul își restabilește echilibrul și starea pacientului se schimbă radical. Dispare senzația de slăbiciune, se recapătă puterea fizică, iar moralul este perfect stabilizat pozitiv. Apare o pace interioară…
Schimbarea de dispoziție, odată cu cea de a 4-a zi! Există o explicație biologică?

În lucrarea ”Postul în tulburări ale dispoziției: neurobilogie și eficacitate. O recenzie în literatura de specialitate”, scrisă de G. Fond, A. MacGregor, M. Leboyer, A. Michalsen, acesta din urmă sezizează în mod clar schimbări hormonale importante:

  • creșterea cortizolului (efect antiinflamator)
  • scăderea insulinei (normal, există mai puțin zahăr în sânge)
  • hormonii tiroidieni T3 și T4 (ceea ce duce la o scădere a procentului metabolic de bază: se consumă mai puțină energie)
  • creșterea dopaminei (efect euforizant)
  • creșterea serotoninei, ”hormonul fericirii” – care au legătură cu starea de calm și de seninătate!
  1. Revenirea din post se face extrem de echilibrat, cu 200 ml suc de fructe, se bea între 1 l-1,1/2 l de suc /zi. Tranzitul intestinal autonom reîncepe din a doua sau a treia zi. Ritmul cardiac și temperatura cresc ușor. Între a patra și a șaptea zi după întreruperea postului, apetitul este mai ridicat, alimentația putând consta din fructe, legume, cereale integrale. Proteinele de origine animală se introduc după a șaptea zi.
Prima supă este o experineță care oscilează între sublim și spaimă. Sublimul gusturilor care explodează într-o boltă palatină cu totul nouă, impresia gustului fiecărui nou aliment, fiecărei bucăți de legume, ca și când ai face-o pentru întâia data conștient”, declarația unei personae care a făcut această terapie mai bine de 20 de zile.

BibliografiePostul negru, o nouă terapie, de Thierry de Lestrade, București – Philobia, 2014

Autor