Cititul ne face plăcere pentru că ne trezește și sentimente – iar cele mai palpitante sunt poveștile de groază! De aceea tineri cititori cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani sunt invitați în 29 octombrie la o oră de povestiri cu stafii la Centrul Cultural German Timișoara.
Programul se desfășoară de la ora 17:30 în biblioteca centrului (str. Dr. Liviu Gabor nr. 1) și se adresează copiilor cu bune cunoștințe de limba germană. Intrarea este liberă.
Într-o atmosferă misterioasă, vizitatorii vor asculta povești înspăimântătoare și vor putea învăța cum să își folosească creativitatea pentru a compune propriile povestiri captivante. Diferite jocuri originale vor spori distracția. Pentru a împrumuta cărţi şi CD-uri, cei interesați se pot înscrie la biblioteca Centrului Cultural German.
KS Language Centre din Giroc - tel. 0753.801.328 - prof. dr. Karina Schwarz - organizeaza cursuri de limba engleza, germana si romana pentru adulti si copii in Timisoara