Timisoara

Practica de specialitate prin intermediul concursurilor profesionale

Detalii

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 ani si 3 luni
Vizualizari
337

Voteaza & Distribuie

Descriere

Studenții Universității Politehnica Timișoara își continuă practica de specialitate și prin intermediul competițiilor profesionale

Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara, alături de ContiTech România organizează în perioada 20 - 31 iulie etapa a 2-a a concursului profesional Descoperă ContiTech. Competiția a avut în primă fază 50 de participanți care au rezolvat o serie de probleme din trei teme: procese de producție, elextropneumatică și automatizări, respectiv materiale și îmbinări nedemondabile.
Acum 18 participanți au ocazia de participa la etapa practică a competiției, în care vor lucra activ în departamente din cadrul companiei. Fiind împărțiți în trei echipe, fiecare grup va acumula un punctaj direct proporțional cu sarcinile alocate și rezolvate, cel mai mare punctaj fiind declarat câștigător și premiat de către organizatori.
Unul dintre cele mai importante obiective ale concursului vizează prezentarea tehnologiilor folosite în industrie pentru studenți, dar și sublinierea importanței pe care studenții trebuie să o acorde pregătirii teoretice din facultate, pentru a putea folosi tehnica de lucru.
„Universitatea Politehnica Timișoara are mereu în vedere oferirea de oportunități de practică relevante pentru studenții săi, motiv pentru care alături de partenerii din mediul privat încurajăm participarea la cât mai multe competiții profesionale, pregătind astfel viitorii specialiști pentru o carieră de succes, după încheierea studiilor” - Prof. Dr. Ing. Niciolae Crainig, coordonatorul proiectului din parte UPT.