Timisoara

Anunt Diamant Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
https://musatoiu.com

United Way România lansează proiectul ”Învață să reușești - servicii integrate în comunitate”, în cofinanțare cu Fondul Social European, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

United Way România lansează proiectul ”Învață să reușești! - servicii integrate în comunitate”, în cofinanțare cu Fondul Social European, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 ani si 5 luni
Vizualizari
727

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Fundația United Way of Romania – Drumul Împreună România, biroul Timișoara lansează proiectul ”Învață să reușești! – servicii integrate în comunitate”, POCU/717/5/1/, cod proiect 139608, cofinanțat de Fondul Social European, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Proiectul are drept obiectiv, scăderea riscului de sărăcie și excluziune socială, pentru 115 persoane (din care 36 din cadrul minorității rome) pe teritoriul GAL Freidorf Timișoara, prin oferirea de servicii educaționale.

Pentru atingerea obiectivului, United Way România va colabora în parteneriat cu:

– Societatea pentru Copii și Părinți – SCOP (scop.org.ro), organizație neguvernamentală înființată în Timișoara în anul 1996.
– Școala Gimnazială nr. 15 Timișoara – instituție de învățământ, situată în Timișoara, zona Steaua Fratelia, de pe teritoriul GAL Freidorf (galfreidorf.ro).

Beneficiarii proiectului ”Învață să reușești! – servicii integrate în comunitate”, sunt 85 copii, cu vârste cuprinse între 6-15 ani (45 elevi în ciclul primar și 40 în ciclul gimnazial) aflați în risc de sărăcie și excluziune socială și 30 de adulți, membri ai familiei, care au domiciliu sau sunt rezidenți pe teritoriul GAL Freidorf. Din totalul persoanelor care aparțin grupului țintă, minim 36 de persoane aparțin minorității rome, din care minim 30 de copii și 6 adulți.

Obiectivul va fi atins prin implicarea tuturor părților importante în actul educativ: elevi, cadre didactice, părinți. Pentru fiecare grup-țintă, United Way în colaborare cu partenerii are pregătite acțiuni țintite. Astfel, elevii beneficiari vor participa la Școală după școală și Școală estivală, de servicii sociale licențiate precum și de măsuri de acompaniere adaptate nevoilor și specificului beneficiarilor – acordarea de sprijin financiar. În acest fel, copiii vor primi sprijinul necesar pentru a-și continua educația.

Cadrele didactice vor fi pregătite pentru lucrul cu copii din zonele dezavantajate prin formare profesională. Vor fi dezvoltate 10 parteneriate cu organizații publice și private implicate în prevenirea abandonului școlar din comunitate. Părinții vor avea acces la servicii sociale și educație parentală.

Rezultate așteptate:

• 45 elevi din învățământul primar (6-10 ani) aflați în risc de sărăcie și excluziune socială vor primi sprijin educațional;
• 40 elevi din învățământul gimnazial (11-14 ani) aflați în risc de sărăcie și excluziune socială vor primi sprijin educațional;
• 30 adulți, membri ai familiei vor beneficia de servicii sociale;
• 30 elevi din învățământul primar (6-10 ani), respectiv din învățământul gimnazial (11-14 ani) de etnie romă, aflați în risc de sărăcie și excluziune socială vor primi sprijin educațional;
• 6 adulți, membri ai familiei, de etnie romă, vor beneficia de servicii sociale;
• 1 comunitate marginalizată va beneficia de sprijin educațional, informațional și financiar;
• 1 serviciu social va fi înființat la nivelul teritoriului GAL Freidorf.

Proiectul are valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 1.791.087,06 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 91.407,76 lei, valoarea co-finanţării eligibile a Beneficiarului: 2.859,93, așadar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1,885,354.75 lei.

”Învață să reușești! – servicii integrate în comunitate”, în cofinanțare cu Fondul Social European, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 se va desfășura pe o perioadă de 18 luni în intervalul 04.11.2021-03.05.2023.

Despre United Way România

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate - ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari - să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.500 de donatori individuali, 37 de donatori majori și peste 100 de companii.

Anunt Diamant Euroinstal - Giroc

Euroinstal Giroc - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro