Timisoara

Revista Asociatiei Educatoarelor Waldorf din Romania nr. 6, mai-august 2015

Detalii

Categorie
Articole arta/cultura
Modificat
acum 2 ani si 10 luni
Vizualizari
472

Voteaza & Distribuie

Descriere

Revista Asociatiei Educatoarelor Waldorf din România nr.6, mai-august 2015

Cuprins
Ecouri de la Întâlnirea Naţională a Educatoarelor Waldorf din România , Elena Mery Voiculescu
Tradiții populare de Sânzienele, Eugenia Drăgoi
Hora păsărilor (joc în cerc) , Angela Dana
Joc în cerc de Rusalii, Angela Dana
Versuri pentru perioada de Rusalii, Eugenia Drăgoi
Poveste de Rusalii, Eugenia Drăgoi
Gândăcelul și Soarele, Alina Coroian
Micul păianjen, Alina Coroian
În țara uriașilor buni și prietenoși, Alina Coroian
Muzica pentatonică. Dispoziția de cvintă în grădinița Waldorf, Alina Coroian
Simkó Tibor:Pocik (Șoricelul), Pál Emese
Anunț : Curs de formare/specializare în pedagogia preşcolara Waldorf
Colectivul redacţional
Angela Dana, Elena Mary Voiculescu, Eugenia Drăgoi, Alina Coroian. Pál Emese
Aranjare în pagină
Alina Coroian
Trimiterea materialelor pentru revistă la:
Angela Dana, redactor-şef, e-mail: angeladana70@yahoo.com

Ecouri de la Întâlnirea Naţională a Educatoarelor Waldorf din România
Îngerii lin coboară,
Deasupra un Arhanghel,
Cu aripi protectoare îmbraţişează Casa
Ṣi-ntreaga adunare.
Puteri privesc din ceruri,
Ce noi înfăptuim!
Simte fiinţa noastră,
Ce mult le dăruim!”
Încredere, simţire şi voire au răsunat în casa Rudolf Steiner la întâlnirea Naţională a Educatoarelor Waldorf. Oamenii au nevoie de oameni şi împreună îşi clădesc viitorul. Ca să mergem spre viitor avem nevoie de prezent, experienţele şi înţelepciunea trecutului.
Ṣi totuşi mergem pe aceeaşi cale, dar suntem atât de diferiţi. Ce ne desparte și ce ne aduce împreună?
Ţelul comun străluceşte ca un far, dar care sunt forţele care ne poartă către el? Muzica, euritmia, lucrul social, masa rotundă unde ne putem privi în ochii fizici dar şi în cei ai sufletului. Poate zicerile de dimineaţă şi seară , sau rugăciunile de la masa împreună sunt adevărate liante ale sufletelor.
Există o strădanie din partea fiecăruia să ajungă la inima celuilalt şi împreună să mergem spre ţel, însoţiţi de “ judecata justă”, dar păstrând fraţia fiinţelor divine din noi.
Am început întâlnirea pregătind cu interes, simţire şi voire spaţiile în care ne-am desfăşurat activităţile. Ne-au însoțit zânele-spirit ale săptămânii şi îngerii albi ai păcii din lână ce s-au scăldat în razele soarelui filtrate de geamurile Casei Rudolf Steiner şi au ascultat bucuria ploii de primăvară. Florile pline de culoare şi mătasea naturală în culori blânde şi calde au inundat sala de forţe eterice dăruindu-le celor prezenţi .
Conferinţa lui Philipp Reubke cu tema ”Cultivarea relaţiilor în grădiniţă şi în mişcarea educatoarelor Waldorf” ne-a purtat într-un univers al înţelegerii şi interesului real pentru drumul nostru comun dar şi al simţirii prin dăruirea conştientă a ajutorului de câte ori este necesar. Instrumentele vindecătoare ce ne stau la dispoziţie în cultivarea acestor relaţii le-am regăsit în propriile noastre experienţe, în strădania fiecăruia de a deveni empatic cu semenii săi. Nu a fost o conferinţă ci o lecţie de viaţă pe care fiecare a trăit-o raportându-se la provocările pe care le-a întâmpinat.
Cursurile de euritmie, tabloul social din lână, alături de momentele de socializare însoţite de cafeaua caldă, biscuiţii crocanţi şi masa de prânz împreună au eliberat forțe vindecătoare pentru lucrătorii împreună pe ogorul pedagogiei preşcolare Waldorf.
După amiaza primei zile ne-a aflat într-o frumoasă călătorie prin Bucureşti, în locurile pline de cultură şi spiritualitate ale grădiniţelor Waldorf şi a Ṣcolii Libere Waldorf.
Ne-am bucurat şi am trăit cu drag amintiri legate de începuturile pedagogiei Waldorf în România şi mai ales în Bucureşti şi s-au depănat poveşti minunate ale trecutului.
Ziua s-a încheiat cu o seară de dans însoţiţi fiind de muzica antrenantă , dar de calitate a lui Daniel Pop, de la Ṣcoala Liberă Waldorf , un adevărat rapsod al mişcării Waldorf. Colega noastră, Simai Mihaela, educatoare Waldorf la Oradea, a făcut o echipă minunată prin acompaniamentul la chitară şi colega noastră Helga din Sf. Gheorghe , la tobă. Noi am cântat şi am dansat cu o bucurie fără margini.
Am pornit spre case şi spaţiul de cazare, după ce am adus un cuvânt de mulţumire pentru ceea ce suntem si devenim .( Meditaţia de sâmbătă pentru duminică). Am mai zăbovit puţin, deşi orele erau înaintate, la un cuvânt …….de vorbă, după care am purces fiecare la pătuţul lui şi am pornit in retrospective zilei aşa cum a simţit-o fiecare.
A doua zi a întâlnirii, am dedicat-o adunării generale a Asociaţiei Educatoarelor Waldorf din România, care s-a desfăşurat într-o atmosferă sănătoasă de lucru cu retrospective şi planuri de viitor constructive.
S-a ales un nou consiliu director lărgit ca număr şi persoane, s-au primit noi membrii, s-au clarificat modalităţi de lucru la nivelul asociaţiilor şi am încheiat cu un frumos cântec de rămas bun, dar cu un ecou al revenirii.
Mulţumim tuturor participanţilor, educatoare, invitaţi , părinţi care s-au implicat în buna desfăşurare a acestei importante întâlniri, dar şi celor care au sprijinit nefiind prezenţi fizic , ci cu sufletul si spiritul lor.
La o Buna Revedere!
Profesor Elena Mery Voiculescu
Liceul Teoretic Waldorf / Gradiniţa Waldorf București
19 Aprilie 2015
Tradiții populare de Sânziene
Sânzienele sunt zânele bune, numele lor provenind din Zâne Sfinte, Sân-zâne, conform unor lingvişti şi din Sancta Diana, Sfântă zeiţă Diana, a lunii, a pădurilor şi a vânătorii, după opiniile altora. Sânzienele aparţin universului silvestru, deşi provin din figurile mitologice ale vestalelor zeiţei Ceres, cea care aduce fertilitatea agrară.
În mijlocul vostru se află Acela pe care voi nu-l ştiţi, Care vine după mine, dar Care înainte de mine a fost (...) Sunt cuvinteleSfântului Ioan Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Domnului, îngerul în trup şi cel mai mare născut din femeie. El este cel care a pregătit venirea Mântuitorului şi i-a pregătit şi pe oameni pentru a-l primi printre ei pe Creatorul lumii.
În ţara noastră, seara, în ajun de Sânziene, fetele şi flăcăii se strâng la marginea satelor, merg pe dealuri, unde se aprind focurile de Sânziene, ruguri; flăcăii aprind făclii pe care le rotesc în aer, în sensul mişcării soarelui spre apus. Ei strigă:
Du-te soare, vino lună
Sânzienele îmbună!

Tablou din lână, Daria Lvovski
Fetele culeg flori galbene de sânziene, împletesc cu ele cununi pe care, odată întoarse în sat, le aruncă pe casă; dacă aceste cununi se agaţă de hornuri, înseamnă că fetele urmează să se mărite în acel an. În noaptea de Sânziene, noapte cu virtuți magice, noapte a farmecelor, dominată de rătăcirea prin lume a acestor zâne, există un moment în care toate stihiile stau în cumpănă. Un moment de liniște în care se realizează un contact între lumea noastră și lumea cealaltă. În această clipă, pentru câțiva se pot deschide porțile cerului. Se crede că Sânzienele încing hore amețitoare iar plantele culese în aceste momente pentru leac sunt mai eficiente. Folosind practici divinatorii, tinerii își află viitorul, aruncând coronițe din flori de sânziene pe coamele caselor. În funcție de felul în care se anină de acoperiș, ei pot să afle ce le rezervă viitorul.
În această noapte, între ceasurile 22 și 24 se pune că apare floarea de ferigă, albă și strălucitoare, care aduce celui care o culege mult noroc. Duhuri nevăzute păzesc cu strășnicie acastă floare și îți trebuie mult curaj pentru a o dobândi dintr-o pădure îndepărtată unde nu se aude cântec de cocoș.
Există, de asemenea, un ritual de a te scălda pentru păstrarea sănătății în ape din sălbăticie, locuri anume alese pentru acest lucru.
Se spune că animalele se strâng și stau la sfat. Cine le pândește le poate înțelege graiul și poate afla multe taine.
Fetele fecioare împodobite cu coronițe de flori și spice joacă hore pe câmp și la intrarea în sate pentru a aduce belșug și a feri holdele de pagubă. Este ziua în care floarea de sânziene este aninată la porți, la ferestre, la streșinile caselor pentru a-i apăra pe oameni de duhurile rele.
Roua de pe sânziene culeasă în această zi se folosește la bolile de ochi; planta întreagă se pune în scăldătorile copiilor debili; zeama este folosită împotriva frigurilor; pusă în rachiu, vindecă hernia. Datorită particularităților sale de a închega laptele, i se mai spune închegătoare.
Atotputernicia soarelui de la solstițiu se celebrează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locuri mai ridicate. Încinși cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri de pelin în foc ca să ardă toate posibilele necazuri ce ar fi să vină. Perechile tinere, pentru a avea de căsătorie fericită, sar de trei ori peste foc. Există, de asemenea credința că fata care va sări de nouă ori peste foc își va găsi flăcăul pereche cu care se va mărita până la sfârșitul anului și vor da naștere unor copii sănătoși. La final, o roată mare de foc este trimisă pe o pantă, simbol al soarelui care se scurge odată cu vara,către toamnă.
Este o sărbătoare predacică, cu largi semnificații mitico-magice. Cunoscută și sub numele de Nedeia, ea a fost transmisă românilor de către sacerdoțiul geto-dac. Cunoscători ai virtuților magice ale acestui moment, conștienți de puterea ascunsă a celor nevăzute, românii continuă și astăzi să marcheze prin datini străvechi ziua de 24 iunie – Sânzienele – dar și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
În această zi joacă soarele pe cer: la amiază, soarele se opreşte o clipă pe boltă şi apoi, când începe coborârea, are un uşor tremurat.
Dacă în noaptea de Sânziene răsar Pleiadele, înseamnă că ziua este foarte bună pentru semănatul grânelor.
În această zi se fac cununi de sânziene care se pun afară, la ferestre ori la poartă; se mai poartă în sân ori la brâu, pentru alungarea duhurilor necurate. La biserică se împart sânziene, numite şi drăgaică. Această plantăare efecte benefice în bolile de rinichi. De asemenea, sânzienele au proprietatea de a închega laptele, fără a-i da vreun miros.
Obiceiul de a aprinde focuri de Sfântul Ioan – de Sânziene, este cunoscut în toată Europa. Multe credinţe populare susţin că focul, atunci când acesta scoate mult fum, are o acţiune purificatoare de spirite rele. Se sare peste foc pentru a învinge necazul, nenorocul şi boala.
Astăzi se pot vedea grupuri mai mici sau mai mari de copii şi adulţi, care sărbătoresc solstiţiul de vară. Focul făcut din vreascuri uscate, ramuri şi crengi va fi delimitat cu un cerc de pietre. Copiii mai mari au voie să ajute la aprinderea focului. Fiecare copil primeşte o aşchie lungă şi subţie – beţigaş de aprindere - , ia

lumină de la o lumânare; beţigaşele aprinse se pun cu grijă în lemnele aşezate în straturi. Focul, flăcările nu au odihnă, dansează încoace şi-ncolo, sar pe următoarea bucată de lemn, se întâlnesc cu alte flăcări, devin mai luminoase şi mai puternice, se întind în sus şi se transformă continuu, luând cele mai fantastice înfăţişări. Acasă se pregătesc rotiţe de soare şi se servesc după ce , cei mai curajoşi sar peste foc, înainte de a-l stinge.

prof. Eugenia Dragoi,
educatoare Waldorf, Gradinita Waldorf Oradea

Hora păsărilor - joc în cerc

Cântec:
O, vino timp cu soare,
Pe verzile câmpii,
Cu susur de izvoare,
Și păsărele mii. (2X)

În vale, sălciile-n floare,
Uimite de senin,
S-apleacă lin pe ape,
Pământul îl cuprind.
O nouă zi se trezește,
Codru-ntreg se-nveselește,
Codru-ntreg cu păsări mii,
Cintezi și ciocârlii
Și alte păsări mii și mii,
Doar să ascultați copii!

Cioc-boc! Cioc-boc!
Ciocănesc de jos cu foc,
Ba te vezi, ba nu te vezi,
Viermișori cand ciugulești
La copac, tu doctor ești,
Și ciocănitoare ești!

Cântec:
Prin codrii primăvara
Eu zbor și cânt voios,
Din zori și până-n seară
Cu glas melodios:
Cu-cu, cu-cu, cu-cu!!
Cu-cu, cu-cu, cu-cu!!

Cintezi micuți noi suntem,
Casa o avem pe mal.
Ciugulim și apă bem,
Și apoi ne bucurăm
Când începem să cântăm:
Vvvv-vvvv, vv-vvvv!!
Vvvv-vvvv, vv-vvvv!!

Micuțe rândunele
La voi noi am sosit,
Din crengi și din surcele
Un cuib noi construim.

Corbi negri ne numim
Din mlaștini noi venim,
și tot mereu săltând,
Așa noi croncănim:
Cra, cra, cra!
Cra, cra, cra!

Cântec:
Ciocănele, ciocănele,
Bat în geamuri ușurele
Pic, pic, pic,
Pic, pic, pic!
Și în ținte mici de-argint
Praful de pământ îl prind
Pic, pic, pic......

Vântul agale pornește
Și furtuna o stârnește:
Vâj- vâââj, vâj-vââââj!!
Toate păsărelele
Își caută cuiburile,
Tună: bum, bum , buum!!
Fulgeră: ssst, sssssst!!
Liniștea acum se lasă.
Potolită acum furtuna,
Lasă drum deschis
Și luna ce apare în departare
Cheamă păsări la culcare.

Ziua care va urma
Pe toți ne va bucura,
Noapte bună, noapte bună.....

prezentare- prof. Angela Dana
educatoare Waldorf la Liceul Waldorf Timișoara

Joc în cerc de Rusalii

Cântec:
Margaretă, floare albă
Lasă-mă să-mi fac o salbă
Și-o coroană de crăiasă
Hora noastră e aleasă. (2X)

Margareta se înclină
Mi se frânge din tulpină
O-mpletim cu gingășie
Azi podoabă să ne fie.
S-a gătit ca o mireasă
Lunca s-a gătit
Și așteaptă ca să vie
Mirele dorit.
Mândrul soare este mire,
Mierle lăutari,
Brazii falnici sunt nuntașii
Și voinici stejarii.
Și mai sus, vezi cum se-nalță
Glas de ciocârlii,
Iar castanul a-nflorit
Candelabre vii.
Astăzi, porumbeii
Au aprins făclii.
Dacă-aș fi o porumbiță
Eu prin nori aș zbura,
Cu puterea mea cea mică
Vânturi iuți aș despica.
Și m-aș duce pân` la soare
Cu luceferi m-aș juca
Și cu stelele-mpreună
Eu pe cer m-aș legăna.
Porumbița, o, drăguță,
Unde-ți speli tu, oare,
Fulgișorii, obrăjorii,
Albele-aripioare?
Doar în rouă
Sau când plouă
Te faci frumușică?
Sau în vale
Lângă cale
Te speli, mititică?

Cântec:
Încet, deschidem larg porumbarul,
Să zboare porumbeii afară,
Bucuroși ei zboară afară
Că-n libertate ei pot zbura
Se întorc acasă
La somn ușor,
Și închidem porumbarul în urma lor.

prezentare- prof. Angela Dana
educatoare Waldorf la Liceul Waldorf Timișoara
Versuri pentru perioada de Rusalii

***
Rândunica silfida o iubeşte
Care zboru-i pregăteşte
Şi pe ondină-o preţuieşte
Căci la râu o însoţeşte.
Printre fulgere când trece
Salamandra o petrece
Iar la cuib aşteaptă jos
Gnomul, paznic credincios.
(Albert Steffen)

***
Aprindem astăzi focul
Fumul şi flăcările cresc
Printre flăcări, spiritele focului zăresc
Uite cum ard şi dansează limbile de foc
Troznesc, pârâie, pâlpâie şi nu stau deloc
Scântei se împrăştie, lumină va fi
Veniţi dar cu toţii, e ziua de Rusalii!
Material trimis de prof. Eugenia Dragoi,
educatoare Waldorf, Gradinita Waldorf Oradea

Poveste de Rusalii
Într-o frumoasă zi de mai, două gărgăriţe se plimbau prin iarbă. Soarele strălucea, era cald şi păsărelele ciripeau vesele. În plimbarea lor, gărgăriţele trecură pe lângă o grămăjoară de frunze unde locuia o omidă. Şi, ca de obicei, ele o salutară pe omidă, dar, de data aceasta, omida nu le răspunse: rodea şi rodea la frunze ca şi când n-ar fi vrut să se oprească niciodată din ros. Gărgăriţele s-au mirat, dar şi-au continuat drumul povestind.
Ceva mai târziu trecură doi cărăbuşi pe lângă omidă. Omida nu i-a salutat nici pe ei, căci rodea, rodea fără să se oprească nici o clipă. Cărăbuşii îşi continuară drumul pe firele de iarbă, pe frunze şi pe muşchi.
Veni ziua în care omida se sătură de ros şi atunci se puse pe altă treabă: să-şi toarcă o gogoaşă. Torcea la fel de repede cum rosese la frunze şi, în curând, noua ei căsuţă era gata. Atunci se aşeză liniştită în căsuţa ei şi rămase acolo fără să se mai mişte. Gărgăriţele şi cărăbuşii trecură din nou pe acolo să vadă dacă omida s-a săturat de ros, dar, în loc de omidă, găsiră numai gogoaşa şi, înăuntrul ei, omida...ea dormea, visa, se transforma!
Gărgăriţele şi cărăbuşii au ciocănit în gogoaşă, dar nimeni nu le-a răspuns, aşa că s-au întors de unde au venit.
Peste câteva zile, tainica schimbare luă sfârşit: omida devenise un minunat fluture care începea să iasă din gogoaşa lui. Răsucindu-se şi mişcându-se, el rupse gogoaşa şi ieşi afară. Toropit de aurul cald al primăverii şi de atâta soare, noul fluturaş mai rămase nemişcat câteva clipe, ca să-şi usuce aripile.
Curând însă, se obişnui cu noua sa lume, îşi întinse aripile şi zbură sus, sus, sus de tot... Acolo îşi întâlni frăţiorii şi se alătură bucuros dansului lor minunat, de sărbătoare a vieţii noi şi a soarelui.

Material trimis de prof. Eugenia Dragoi,
educatoare Waldorf,
Gradinita Waldorf Oradea

Gândăcelul și Soarele
A fost odată un gândăcel care dorea să ajungă la Soare.
A căutat cel mai lung fir de iarbă. A urcat cu greu până în vârf. Dar Soarele era încă foarte departe.
Atunci a căutat cea mai înaltă floare. A durat trei zile până să ajungă în vârf. Dar Soarele era încă foarte departe.
Totuși, din vârful florii, gândăcelul a zărit un copac. A durat o săptămână întreagă, căci gândăcelul nostru era foarte mic, dar a ajuns în cele din urmă lângă copac. Și a început să urce.
Au trecut multe zile. Au trecut săptămâni. O dată, obosit, gândăcelul a fost cât pe ce să cadă din copac. Altă dată era să-l prindă un cioculeț de pasăre.
Totuși, cu greu și trecând prin multe primejdii, gândăcelul a ajuns într-o zi în vârful copacului.
Dar ochișorii i s-au umplut de lacrimi: Soarele era încă foarte, foarte departe.
Însă Tatăl Soare însuși îl observa de mult pe gândăcelul cel viteaz. Își trimise o rază aurie, și micul gândac simți mângâindu-l o căldură plăcută. Parcă plutea în sus, înconjurat într-o lumină aurie frumoasă.
-Gândăcelule, îi zie Tatăl Soare. Pentru curajul tău deosebit îți dăruiesc aripioare.
Și de atunci gândăcelul putu să zboare sus, mai aproape de dragul său Soare.

Dar tot atunci se mai petrecu ceva. Gândăcelul deveni auriu ca o picătură de soare.

o poveste de Alina Coroian, părinte Waldorf, Cluj

Micul păianjen

Era odată un păienjenel. Mic cât o unghiuță de copilaș și negru ca noaptea. Locuia într-un copăcel pe marginea unui lăcușor, tăinuit în inima pădurii. De când se știa, păienjenelul era singur. Nu își amintea să fi avut frați sau surori și nici măcar o mămică. Deși, de bună seamă, se gândea, va fi avut cândva una, chiar dacă nu știa ce se întâmplase cu ea.
Nu era însă trist. Îi plăcea copăcelul lui și lăcușorul și mai cu seamă îi plăceau nopțile. Căci atunci stelele își aprindeau rând pe rând făclioarele și începeau să cânte cu glăscioare clincăitoare, ca niște clopoței de cristal și argint. Apoi apărea Doamna Nopții, Luna, și ea împrăștia o lumină blândă și răcoroasă, odihnitoare. Și atunci întregul lac părea argintat, iar cântecul Doamnei era mai duios și mai mângâietor decât toate cântecele stelelor. Valuri de sclipiri argintii păreau să radieze departe, din nou și din nou, din mica inimioară a păienjenelului, care bătea repede, tot mai repede, cuprinsă de mare bucurie.
Într-o astfel de seară, păienjenelul își desprinse cu grijă din copac pânza la care lucrase cu migală timp de mai multe zile. O împături frumos, și strângând-o cu un picioruș la piept, o porni voinicește spre mijlocul lacului, acolo unde Doamna Nopții obișnuia să coboare ca să își scalde picioarele prelungi, de fildeș. Ea era întotdeauna învăluită în haina ei argintată, presărată cu stele sclipitoare.
-Maiestate, te rog să primești acest dar umil drept mulțumire pentru minunatul tău cântec. Este cea mai fină pânză pe care am țesut-o vreodată; totuși, ea nu e mare lucru pe lângă haina de slavă a Măriei Tale.
Doamna Nopții zâmbi blând și întinse o mână fină și albă de sub mantia de stele sclipitoare.
Păienjenelul se simți învăluit în lumina aceea răcoroasă și odihnitoare, ca o binecuvântare.
Văzu cum Doamna Nopții își prinde pânza lui în lungile ei plete de argint,și cum mica țesătură atât de fină părea deodată bătută în mii se nestemate minuscule și sclipitoare.
Apoi, din pletele ei, Doamna Nopții își desprinse un lung fir argintat pe care îl întinse micului păianjen:
-Pe acest fir te vei putea cățăra în orice noapte vei dori până la palatul meu. Acolo vei putea să țeși hăinuțele stelelor precum și corzile harpelor și lirelor făpturilor cerului. Și desigur, vei putea să asculți minunatele cântece de slavă ale silfidelor și ale tuturor puzderiilor de stele.
Deseori, păienjenelul a vizitat de atunci palatul Lunii. Și nici o dată nu s-a simțit singur sau trist, căci muzica cerească îi lumina inimioara.
o poveste de Alina Coroian, părinte Waldorf , Cluj

În țara uriașilor buni și prietenoși

Către tine, omule ce mă vei primi pe pământ:Iată, voi fi slab şi neştiutor în faţa ta. De tine voi depinde întrutotul.Vei face din mine
ce vei voi.Călăuzeşte-mă, cum eu însumi aş face-o de mi-ar sta în putinţă; respectă în mine fiinţa divină, egalul tău.Nu-ţi vin cu mâinile goale; de vrei să primeşti darurile mele, îţi voi aduce comorile cerurilor.Mă vei lua de mână şi te voi urma.Sufletul meu îţi va sorbi fiinţa; adora-voi toate ale tale, chiar şi greşelile, chiar şi slăbiciunile.Neţărmurită-mi va fi încrederea în tine; cum dragostea fără clătinare îmi este, aşa pun în mâinile tale ceea ce sunt şi ceea ce voi fi: trupul meu, sufletul, destinul. Fie ca înţelepciunea ta să nu-mi dispreţuiască neştiinţa, puterea ta să nu-mi înşele slăbiciunea.Căci eu te-am ales, eu sunt cel ce crede în tine ca în Dumnezeu. O, rogu-te, fii zeul meu!”~ Marguerite Philippart – Ruga celui care vine

S-ar putea spune că încrederea este starea fundamentală a copilului mic, căci el vine pe lume cu o încredere totală, sinceră, inocentă și firească, înnăscută. ”Lumea este bună” în ochii copilului mic, și această axiomă este firească precum respirația, nu încape nici gândul îndoielii. Lumea este construită bine și funcționează bine, oamenii sunt buni, cunoscuți sau necunoscuți. Copilul face parte din această lume ca o picătură de apă în ocean. Ca adulți, educatori sau părinți, noi trebuie să veghem cu multă trezie asupra comportamentui nostru pentru a nu le distruge copiilor această calitate prețioasă.
Dar nu numai că trebuie vegheat ca experiența ”lumea este bună” să nu fie distrusă, ci chiar mai mult: mereu și mereu trebuie venit în întâmpinarea copilului astfel încât prin acțiunile noastre și prin dispozițiile noastre sufletești, prin tot ceea ce aducem spre el, copilul să se poată scălda cât mai mult în această bunătate necondiționată a lumii.
Importante sunt impresiile senzoriale experimentate de copil și comportamentul adulților din jurul său.
Dacă prin impresiile senzoriale exterioare copilul experimentează predominant influențe bune și plăcute, atunci el se va simți confortabil în corpul său, sufletul său se va extinde. (Putem să ne gândim, comparativ, cum ne simțim atunci când facem o baie bună, regenerantă.)
Dacă prin impresiile senzoriale exterioare copilul experimentează predominant influențe neplăcute, atunci individualitatea sa se va retrage din corp. Întrucât, în primii 7 ani, individualitatea omului are sarcina de a modela, de a reconstrui corpul fizic punând pecetea proprie peste ceea ce a fost primit prin ereditate, dacă individualitatea copilului se retrage din corp, atunci corpul copilului va rămâne insuficient format, iar adesea defectele vor deveni vizibile abia în anii următori.
Așadar, prin cultivarea impresiilor senzoriale bune, plăcute, variate ajutăm indivitualitatea copilului să-și modeleze un corp fizic sănătos, organe fizice sănătoase.
De importanță capitală este și comportamentul moral (!) al adulților din jur. În perioada 0-7 ani copilul învață prin imitație, așadar este important ca noi să ne străduim permanent in a deveni modele demne de imitat. În primii 7 ani copilul primește, prin imitație, fundamentele comportamentului său moral de mai târziu. Să nu credem că dacă ne prefacem în fața copilului vom obține efectele scontate. Dacă nu veghem la propria verticalitate interioară, dacă facem în sinea noastră compromisuri, aceasta este atitudinea morală pe care copilul o va imita, și nu jocul actoricesc arătat de noi în exterior. Atenție până în cele mai mici detalii ! Spre exemplu, degeaba îi spun copilului să nu fure daca eu obișnuiesc să îmi aduc de la servici pentru folosul personal câte un pix, câte un top de hârtie, sau orice alt obiect care nu îmi aparține, chiar dacă lipsa lui nu e semnificativă și nici observată de nimeni…Exemplele pot fi variate și nenumărate….
Încrederea mai este experimentată de copil și prin sentimentul de acasă, de apartenență la un ”cuib”, unde să găsească din belșug căldură, adăpost, protecție, odihnă, ritm și, înainte de toate, multă iubire.

Consemnări de Alina Coroian, părinte Waldorf, Cluj Bibliografie:
Gudrun Burkhard – ”A-ți lua viața în propriile mâini. Lucrul la propria biografie”, Capitolul 2 – ”Dezvoltarea până la vârsta de 21 de ani”

Muzica pentatonică. Dispoziţia de cvintă în grădinița Waldorf.

E adevărat, [copilul] are un corp fizic mic, dar corpul său eteric, care încă nici nu s-a plăsmuit din lăuntru în afară, şi mai ales învelişul său sufletesc, sunt încă mari cât lumea. Copilul are multă viaţă, dar aceasta încă nu e viaţa lui proprie. Prin el mai pulsează încă viaţa lumii. De aceea forma suprasensibilă a unui copil e mai mare decât aceea a unui adult. În jurul trupului său el are întregul Cosmos; el seamănă cu Pământul în vreme de vară, pentru că încă n-a părăsit cu totul sfera patriei cereşti originare.”~E. Bock, “Cercul sărbătorilor anului” Dispoziţia de cvintă aduce linişte, învăluire. Ea se referă la toate activităţile din grădiniţă, are caracter cuprinzător. Dacă ar fi să exprimăm în imagini, este marginea albastră a ”mantiei Mariei”.
Dispoziţia de cvintă deschide copiilor lumea imaginaţiei, lumea însufleţită cu imagini. Muzica pentatonică este potrivită pentru conştienţa visătoare de dinainte de Rubicon.Ea realizează unitatea dintre noi, lume şi lumea spirituală.
Copilul mic nu experimentează muzica (și nici lumea) la fel ca și adultul, iar ceea ce îi este adus prin elementul muzical trebuie sa fie potrivit acestui stadiu de dezvoltare. Copilul mic trăiește încă muzicalitatea lumii (sunete, tonuri, ritmuri) în mod nediferențiat, lipsit de forme fixate – la fel cum el însuși este, până la 7 ani profund unit cu lumea, nediferențiat de ea (nu are conștiența clară a separării dintre eu și lume).
Copiii aud și cântă în grădiniță multe cântece pentatonice. În timpul jocului ritmic (activitate de bază în grădinița Waldorf), dar și în nenumărate alte situații: există cântece specifice prin care educatoarea vestește că începe altceva – de exemplu strânsul jucăriilor, ieșitul afară la joacă, întoarcerea de la joaca din curte în grupă. Cântecul educatoarei poate vesti că urmează să înceapă o poveste sau că mergem la baie pentru a spăla mâinile înainte de masă. Poate însoți sau preceda rugăciunea dinainte de a mânca, poate constitui mulțumirea pentru mâncarea primită la sfârșitul mesei. Cântecul pentatonic poate fi folosit cu succes de către educatoare pentru liniștirea copiilor înainte de somn, dar și în alte situații, ca de exemplu în timpul jocului liber, dacă educatoarea simte că atmosfera din grupă a devenit prea haotică sau prea gălăgioasă. Există nenumărate situații în care ”sfânta fredonare” se poate dovedi de mare ajutor educatoarei, funcționând ca o adevărată magie.
Elementul muzical trebuie adus cu reverență și entuziasm. Scopul nu este doar de a-i învăța pe copii să cânte, ci mai degrabă de a trezi anumite calități în sufletul copilului.
Muzica pentatonică folosește o gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri – adică sunetele re, mi, sol, la, si (Remarcăm lipsa sunetelor fa, do). Aspectul cel mai important al scalei pentatonice este că toate cele 5 note muzicale armonizează între ele, și de aceea se aud doar armonii atunci când educatoarea sau copiii cântă sau improvizează cu vocea sau la instrumente pentatonice, individual sau în grup.
În plus, muzica pentatonică are caracteristica că poate continua mereu și mereu, fără a avea o notă finală, iar aceasta încurajează copiii mici să rămână într-o dispoziție minunată, imaginativă, de visare.
Cântecele pentatonice sunt folosite așadar în grădinițele și în școlile Waldorf până în jurul vârstei de 9 ani, când, conform peddagogiei Waldorf, copiii au dezvoltat deja o viață sufletească care le permite trăirea dispozițiilor diferențiate de major și minor.
Sunetele cântecelor pentatonice folosite în grădinița Waldorf sunt legate, curgătoare (nu ritmate în sens de tact; FARA TACT!), ceea ce dă senzaţia de plutire. Pentru copii efectul este de liniştire, de introducere mai bună în imagini. Curgerea melodiei este frumos să aiba repeziciuni şi domoliri, dar lipsite de tact – ci mai degrabă ca o subliniere, ca o palpitaţie. Melodia trebuie să respire. Ritmul (care nu este totuna cu tactul!) este prezent, dar aşa, visător.
Dispoziţia de cvintă poate fi transmisă copiilor şi prin felul în care vorbeşte educatoarea, prin felul în care se mişcă. Dispoziţia de cvintă trăieşte şi în basme prin formulele consacrate ”a fost odata…”. Ea poate să trăiască în toate celelalte activităţi: istorioare, teatrul de masă, gesturi, jocuri de degete, jocurile anotimpurilor, jocul liber (care nu trebuie să fie haotizare, ci învăluire).
În muzica pentatonică, sunetul LA este sunetul de bază, sunetul de Aur. LA este și sunetul asociat Soarelui, și așa cum planetele dansează într-o aromonie magistrală în jurul Soarelui, la fel și celelalte sunete ale pentatoniei dansează și urzesc armonii în jurul acestui sunet solar. Atmosfera de cvintă învăluie copiii ca într-un glob ocrotitor în care ei se simt cu toţii cuprinşi. Pentru ca educatoarea să poată crea în grupă o astfel de atmosferă, ea trebuie să caute mai întâi să o trăiască ea însăși. Pentru această trăire pot fi de ajutor imagini ca cea a îngerului păzitor învăluind pe cel păzit între aripile sale, imaginea mamei cerești învăluind pruncul la pieptul ei, imaginea Arhanghelului Gabriel purtând crinul cel alb și misterios ca și Luna…ori alte imagini găsite de educatoare, care rezonează cu sufletul ei. Trăirea atmosferei de cvintă o poate face desigur cel mai concret cântând și mai ales creând ea însăși cântecele pentatonice pentru ”copiii ei” (lucru care cere mai degrabă curaj decât un talent muzical ieșit din comun, căci, după cum am aflat deja, scala pentatonică nu poate produce dizarmonii oricum am folosi-o).
Fără atmosfera de cvintă sufletele copiilor se vor “usca” mai repede, ei se vor intelectualiza mai repede. Creşterea intelectuală poate fi recuperată mai târziu, dar acea sfinţenie nu mai poate fi recâştigată. Chiar şi în clasa I copiii ar trebui lăsaţi să mai plutească în lumea ideală, divină, cerească a muzicii pentatonice, astfel ca ei să nu cadă brusc pe pământ (căci deja nu mai ştiu drumul înapoi).
Consemnări de Alina Coroian, părinte Waldorf, Cluj

Șoricelul
Simkó Tibor:Pocik
Iciri piciri mese asztali bábjátékhoz,akár évzáróra is
Ti-
ki-
ri-
ki-
ta-ka-rak-ban
egér
élt
egy
fabarakban:
ci-ci-ci-cin-co-co-gott
egér-foga vacogott.


Egyszer, lesve madarakra,
macska ült a fabarakra.
- Miáu, miáu, nyugalom,
lesz itt még ma vigalom!-

Pocikot a
hideg rázta;
egyre csak ezt citerázta:
-Vé-
vé-vé-vé-ge-ge-gem, nincs számomra kegyelem!

Estére a nagy rázástól,
a ci-
tete-
rárá-zástól
összedőlt a
fabarak,
s elszálltak a
madarak.

Ám a macska
fülét-farkát
a faromok
betakarták.
-Miáu,
miáu, irgalom!
Nem lesz itt több
izgalom.

...Tikiriki-
takarakban
nem él egér
fabarakkban -
kőházban a pocok-vacok,
s egérfog ott
dehogy vacog!

Pál Emese,educatoare -gr.Waldorf-Sf.Gheorghe
Anunț : Curs de formare/specializare
în pedagogia preşcolară Waldorf

Seminarul de Educatoare Waldorf Cluj anunţă deschiderea unui nou curs de formare/specializare în pedagogia preşcolara Waldorf, începând cu 27 iulie 2015.
Cursul cuprinde 520 de ore de activităţi didactice, artistice şi practice care se desfăşoară pe durata a 12 săptămâni, în vacanţele şcolare şi se va încheia în vara lui 2017.
Perioada de practică este de 80 de ore. Cursul se încheie cu o lucrare finală de absolvire.
Primul modul va avea loc în perioada 27 iulie-14 august 2015 (trei săptămâni).
Informaţii şi înscrieri la: aewromania@yahoo.com

Dispoziţie de Sânziene

Strălucitoarea frumusețe-a lumii
Din adâncimi de suflet mă constrânge
Ca forțele divin-originare ale vieții mele
Să le dezleg, liber să zboare-n cosmos;
Pe mine însumi să mă părăsesc
Și în a universului lumină și căldură
Plin de încredere pe mine să mă caut.
~ Rudolf Steiner

Colectivul redacţional vă doreşte:
Vacanță frumoasă!