Data | Ora | Locatie |
---|---|---|
Miercuri 19 martie 2014 | 15:30 |
Miercuri, 19 martie 2014, de la ora 15.30, IULIUS MALL TIMIȘOARA va găzdui un eveniment educaţional, organizat cu scopul prevenirii consumului de droguri în mediul şcolar liceal. Proiectul „SEARA LICEULUI MEU” urmăreşte promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber, prin implicarea elevilor de liceu în activităţi extraşcolare, precum competiţii de cultură generală, cunoştinţe cu tematica prevenirii consumului de droguri, concursuri artistice şi de creaţie.
Printre activităţile care vor avea loc la IULIUS MALL se numără o competiţie de cultură generală, sesiuni de karaoke, o expoziţie de creaţie plastică şi o scenetă cu mesaje antidrog. De asemenea, elevii vor demonstra că sunt talentaţi la probe diverse, precum interpretare vocală, dans, sport şi altele.
Instituţiile de învăţământ care participă la proiect sunt: Colegiul Național „C.D. Loga” Timișoara, Colegiul Național Bănățean Timișoara, Liceul Teoretic „G. Moisil” Timișoara, Liceul Teoretic Periam, Liceul Teoretic Buziaș, Liceul Teoretic Periam, Liceul Teoretic „W. Shakespeare” Timișoara, Colegiul Tehnic „I.C.I. Brătianu” Timișoara, Colegiul Tehnic „E. Ungureanu” Timișoara, Colegiul Tehnic „R. Ferdinand” Timișoara, Liceul Tehnologic Jimbolia, Liceul Tehnologic „Sf. Nicolae” Deta, Liceul Teoretic „D. Voniga” Giroc, Colegiul Tehnic „H. Coandă” Timișoara şi Palatul Copiilor Timișoara.
Proiectul este organizat la iniţiativa Inspectoratului Școlar Judeţean Timiş şi a Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara, în parteneriat cu IULIUS MALL, Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean al Elevilor Timiş.