Timisoara

Schimbarea de mentalitate

Schimbarea de mentalitate

Detalii

Categorie
Stil de viata
Modificat
acum 4 luni si 2 saptamani
Vizualizari
939

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Schimbarea de mentalitate apare odată cu schimbarea focusului către ceva mai înalt - ceva ce dorești să dobândești, o nouă etapă în evoluție sau adaptare. Nu ai nevoie să fii mai bun decât ceilalți. Nu mai e nevoie să te lupți pentru asta, nicidecum. Mediocritatea n-ar trebui să te mai sperie. Încet, pornești și vezi cum te simți aplicând tehnica implicării. Cum te simți implicat fiind și ce recompense vezi că primești, dacă sunt dintre cele ce le dorești. Frământarea de început este legată mult și de incertitudinea recompensei. Te implici și nu știi dacă merită efortul, nu ești sigur pe recompensă, n-ai nici o garanție. Și, așa și este, sunt de acord cu tine! Doar că, numai atunci când începi să te implici, poți obține cu adevărat un răspuns la frământările tale de acum, de la început.

Ai nevoie să pornești, înainte să dobândești ceva, orice ar fi asta! Ai nevoie să depui un efort, iar asta este revoltător chiar, pentru cineva cu o mentalitate rigidă, într-un capăt de drum, ori într-unul de început…

În loc să percepi noul drum și efortul ca pe ceva intrigant sau descurajant, cum ar fi să te gândești la el ca la o provocare? Provocare și un proces de învățare, estetic, exact ca la școală. Pomenesc despre școală, pentru a te putea alinia unei deprinderi zilnice de a depune acest efort. Exact așa cum este cu orice domeniu de activitate ierarhizat, și aici ai nevoie să treci prin mai multe etape de învățare și adaptare.

Apoi, mai este și felul în care relaționezi cu ceilalți, începi să realizezi că este esențial să începi a construi relații cu ceilalți. Aceasta devine o resursă, sau o sursă de satisfacție, dacă vrei. Odată schimbată mentalitatea rigidă într-una flexibilă, vei fi surprins de oamenii din jur și intenția lor de a te ajuta. Ceea ce ieri îți părea o observație ce te intriga la maxim, începe astăzi să devină o sursă de inspirație, un suport de creștere. Oamenii nu mai sunt adversarii tăi, devin parteneri, suport, inspirație…

Am trăit ani mulți ascunsă după un zid ridicat cu gândul că sunt sigură pe mine și merituoasă. De fapt, eu doar mă ascundeam de lume și de mine, trăindu-mi viața într-un cerc strâmt. Evoluția este imposibilă într-un astfel de cerc, unde te învârți după tine… Zidul ridicat între mine și ceilalți poate a fost necesar la început, așa am reușit adaptarea, dar, în timp mă împiedica în tot ce aveam de făcut, unde puteam să ajung, ce doream să devin…

Nu-ți propune să atingi stelele, fă toate treburile mărunte așa cum vin, cu convingerea că îndatoririle zilnice și pâinea cea de toate zilele sunt cele mai dulci lucruri în viață. ” Robert Louis Stevenson

În loc să precepi noul drum și efortul depus ca pe ceva intrigant sau descurajant, cum ar fi să te gândești la el ca la o provocare? Provocare și un proces de învățare, exact ca la școală. Pomenesc despre școală, pentru a te putea alinia unei deprinderi zilnice de a depune acest efort. Exact așa cum este cu orice domeniu și aici, ai nevoie să treci prin mai multe etape de învățare și adaptare, ca să ajungi în vărf.

Nu trebuie neapărat să te crezi grozav la ceva, trebuie să vrei să faci acel lucru și să te bucuri realizându-l.” - Carol S. Dweck

Bibliografie: Carol S. Dweck, Mindset, Ed. Curtea Veche, București, 2017