Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro

Teatrul German de Stat Timișoara la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 7 ani si 5 luni
Vizualizari
812

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Teatrul German de Stat Timișoara la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț
Spectacolul „De fapt e frumos” de Volker Schmidt, o producție a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), a fost invitat să participe la Festivalul de Teatru PLEDEZ PENTRU TINE(RI) de la Piatra Neamț, a cărui selecție este realizată de către criticul de teatru Maria Zărnescu.
Reprezentația are loc
marți, 15 noiembrie 2016, la ora 17,
în sala mare a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.

Cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului de Teatru PLEDEZ PENTRU TINE(RI) de la Piatra Neamţ se desfășoară în perioada 4-17 noiembrie 2016. Despre acest eveniment, organizatorii declară: „Timp de 14 zile, iubitorii de teatru vor putea viziona 28 de spectacole şi vor putea participa la două lansări de carte. Piatra Neamț va deveni cadrul propice al întâlnirilor culturale: cu teatrul, muzica, dansul, cartea.”
Spectacolul „De fapt e frumos” se află la a treia prezență festivalieră, după ce a participat la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea și la Festivalul de Teatru Nou de la Arad. Textul, regia și decorul spectacolului „De fapt e frumos” sunt semnate de Volker Schmidt, dramaturg, actor și regizor austriac. Costumele sunt realizate de Nina Kroschinske din Berlin, iar light-design-ul de Botond Nosz. Din distribuție fac parte actorii TGST Konstantin Keidel, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Richard Hladik, Anne-Marie Waldeck și Oana Vidoni.
Volker Schmidt este unul dintre cei mai apreciaţi reprezentanţi ai literaturii dramatice contemporane. A colaborat în calitate de regizor și dramaturg, printre altele, cu Teatrul de Stat din Hannover, Teatrul Praktika din Moscova sau cu Schauspielhaus Viena. Piesele sale au fost prezentate la Theatertreffen Stückemarkt din Berlin, la Festivalul Dramaturgiei Santiago de Chile sau la Festivalul NET din Moscova.
„De fapt e frumos” priveşte îndeaproape relațiile unei generații care se remarcă prin fuga de obligații, fiind mereu în căutarea a ceva mai bun. Un spectacol despre oameni în jurul vârstei de 30 de ani, bine instruiți, care trec de la un job temporar la celălalt, sunt mereu pe drumuri și trăiesc în locuințe semi-mobilate, dar ale căror profiluri pe rețelele de socializare sunt actualizate non-stop și puse la punct. În spatele banalității prezentării sinelui pe Facebook se ascunde însă drama căutării relaţiei potrivite.
Despre acest spectacol, Volker Schmidt declară: „Inspirația a venit sub forma unor diapozitive, găsite de o artistă într-un pod. Ele arată un cuplu care s-a fotografiat într-un peisaj montan pe parcursul a 30 de ani. Imaginile evocă o afecțiune constantă. Mai mult nu se cunoaște despre cei doi. Artista a reunit misterioasele fotografii într-o carte. Mi-am pus problema dacă în ziua de azi o relație atât de constantă mai este posibilă, mai ales în contextul în care astăzi, în relații, oamenii fug de obligații.

Anunt Diamant Euroinstal - Simion Barnutiu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice, cazane lemne
https://euro-instal.ro