Timisoara

Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" lanseaza abonamentul stagiunii 2016/2017

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 6 luni si 6 zile
Vizualizari
546

Voteaza & Distribuie

Descriere

Mulți și kulți: Teatrul Maghiar din Timișoara împarte Kult Carduri de prietenie

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara lansează cea de-a treia ediție a Kult Card, abonamentul de prietenie menit să facă din spectatori, prieteni ai teatrului. Surpriza stagiunii 2016-2017 este cardul special pentru elevi, studenți și pensionari, ce le va asigura loc gratuit la toate cele nouă premiere.
„Kultivăm povești, recoltăm aplauze” este sloganul celei de-a treia ediții Kult Card, ce se desfășoară până pe 31 octombrie la Teatrul Maghiar din Timișoara. Cardul asigură loc la toate premierele stagiunii, bilete la jumătate de preț la celelalte reprezentații ale Teatrului, la spectacolele invitate și la TESZT, dar și posibilitatea de a vota cei mai buni actori și cel mai bun spectacol al stagiunii și statutul de invitat de onoare la petrecerea Kult și poate fi achiziționat începând cu ziua de vineri, 30 septembrie.
Stagiunea 2016-2017 aduce la Timișoara regizori precum Schilling Árpád, Kokan Mladenović, Sardar Tagirovszky și Hajdu Szabolcs, iar lunar, spectacole ale unor trupe invitate din țară sau străinătate. Cei ce vor să ia parte direct la viața culturală, au opțiunea abonamentului Kult Card. Anul acesta, elevii, studenții și pensionarii sunt încurajați să se implice achiziționând Kult Card 100, variantă ce le asigură locuri gratuite la premiere, dreptul la vot și invitație la petrecerea Kult.
Kult Card 150 este pentru toată lumea și garantează loc gratuit la premieră sau la următoarea reprezentație a spectacolului respective, 50% reducere la prețul biletului pentru orice reprezentație a spectacolelor Teatrului Maghiar, 50% reducere pentru biletele la toate spectacolele invitate, 50% reducere la spectacolele TESZT, dreptul de a vota actorii și spectacolul stagiunii și calitatea de invitat special la petrecerea Kultcard.
Prețul unui Kult Card este de 100 de lei pentru elevi, pensionari și studenți, respectiv 150 de lei pentru toți ceilalți prieteni ai teatrului. Abonamentele vor fi nominale și pot fi achiziționate de la casieria Teatrului, de pe strada Alba Iulia nr.2, de luni până vineri între orele 16 și 19.