Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal - Aeroterme si convectoare, Aparate de aer conditionat, Boilere, Calorifere, Cazane, Centrale termice, Panouri radiante, Panouri solare, Pompe de apă, hidrofoare, Pompe de caldura, Radiatoare, Sobe si seminee, Termostate, Tevi si robineti, Ventilatoare
https://euro-instal.ro

TESZT Forte: in lumea exilatilor si-a marginalilor

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 8 ani si 11 luni
Vizualizari
747

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Spectaculoasa Trupă Forte din Budapesta, una dintre vedetele fiecărei ediții a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, revine la Timișoara cu un nou spectacol al regizorului Horváth Csaba: ” Împărăția ta”. O piesă copleșitoare, despre exilații istoriei: cei umiliți, schilodiți, oameni mici alungați către marginea hărții, înspre periferiile societății, cei care n-au primit niciodată vreo șansă.

Coproducție a Companiei Forte cu Trafó Casa Artelor Contemporane, Budapesta, spectacolul ”Împărăția ta” va fi jucat în cadrul Festivalului de Teatru TESZT în 23 mai 2016, la ora 20, în Sala Mare a Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” din Timișoara. Reprezentația se desfășoară în limba maghiară, cu supratitrare în română și engleză.

„Știe încă să facă liniște într-o cârciumă”, a scris Bodor Ádám despre Tar Sándor, autor maghiar cu o soartă tragică, dar și cu o voce incredibil de autentică în ceea ce privește adâncurile vieții maghiare. Eroii săi suntmuncitori disprețuiți, care, toată viața lor, au contribuit la construirea așa-numitului socialism și care, până la urmă, rămân totuși singuri, iar schimbarea de regim îi paralizează și îi ucide complet.

Piesa lui Keresztury Tibor, un alt cunoscător al limbii învinșilor, prezintă cu mare empatie și mult umor această istorie inconsolabilă, o povestire dramatică și absurdă. Întâmplări brutale se dizolvă într-o viziune poetică în spectacolul Trupei Forte, iar spectatorul este introdus în lumea marginalizaților cu o forță imensă tipică acestei companii: energia lor creativă și mijloacele lor teatrale radicale ne fac să devenim captivi în toate sensurile cuvântului.

Regizorul și coregraful Horváth Csaba şi-a înființat propria companie, Forte, în 2005 la Budapesta. Perfomanțele tinerilor actori și dansatori care alcătuiesc trupa Forte i-au adus acesteia o impresionantă recunoaștere națională şi internațională. Compania experimentează un limbaj teatral inovativ, care îmbină teatrul de proză și cel de mișcare/dans contemporan, având la bază atât texte noi, cât și piese clasice, reinterpretate. Această concept artistic este recunoscută îndeobște sub numele de teatru fizic.

A noua ediție a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely”, se desfășoară în perioada 22-29 mai 2016 și aduce în Timișoara spectacole din zece țări: Serbia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Croația, Italia, Portugalia, Bosnia și Herțegovina, Belgia și Macedonia.

Pentru spectacolele invitate, jucate în Sala Mare sau în sala de spectacole a Cercului Militar (Piața Libertății), biletele au prețul de 30 de lei, respectiv 15 lei, cu reducere, și pot fi cumpărate la Agenția Teatrului Maghiar (strada Alba Iulia).

Anunt Diamant PFS Cleaning

PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Arad - alpinism utilitar, vanzare produse curatenie, curatenie pentru birouri, curatenie pentru hale, curateniedupa constructori, spalat mocheta cu monodisc
https://pfscleaning.ro