Timisoara

Timishort 2016 se apropie de start: juriul competitiilor de scurtmetraj

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 6 luni si 1 saptamana
Vizualizari
104

Voteaza & Distribuie

Descriere

Timishort 2016 se apropie de start: regizori premiați internațional, directori artistici ai unor festivaluri importante din Europa și o actriță din Timișoara vor juriza competițiile de scurtmetraj

Mai sunt doar câteva zile până când se dă startul celei de-a 8-a ediție a Timishort. Timp de 4 zile, timișorenii vor avea ocazia de a vedea cele mai noi și mai apreciate scurtmetraje împărțite în 7 scețiuni, 4 dintre ele fiind competiționale: o competiție internațională, una națională, o competiție dedicată filmelor experimentale (Videorama) și competiția de scurtmetraje dedicată filmelor pentru copii (Timikids). Premiul mare al festivalului este oferit de Institutul Cultural Român și este în valoare de 3500 de euro.

Juriului pentru Competiția Internațională va fi format anul acesta din:
Carlos Ramos, directorul Festivalului de Film „IndieLisbao” şi curator pentru secţiunile de scurtmetraj şi documentar muzical. Ramos este şi curatorul şi directorul „PLUNC”, un festival de artă digitală şi new media ce are loc în Almada şi Lisabona.
Regizorul maghiar Balazs Juszt, care va prezenta în avanpremieră la Timișoara cel mai recent film al său, The Man Who Was Thursday, film în care o veți vedea pe actrița Ana Ularu. Balasz a absolvit Colegiul „Royal Holloway” al Universității din Londra, obținând apoi un master în arte vizuale la Universitatea din Los Angeles („UCLA”), sub îndrumarea actriței Cathy Schulman, câștigătoare a Premiului Oscar. A fost asistent de regizor pentru filmul „Relatives”/ „Rude”, regizat de mentorul său, câștigătorul Premiului Oscar István Szabó. Balazs Juszt a regizat numeroase videoclipuri muzicale, reclame, seriale de televiziune și scurtmetraje.
Tot din juriului pentru Competiția Internațională face parte și regizoarea Grazia Tricarico, ale cărei filme vor fi prezentate într-un Focus la Timishort. Grazia Tricarico s-a născut în Apulia (sudul Italiei). Scurtmetrajele sale au fost selectate în numeroase festivaluri internaţionale de film, inclusiv cele din Toronto, Atlanta, Clermont-Ferrand, Locarno, Veneţia, Edinburgh, Torino.

Competiția Națională și Videorama vor fi jurizate de un director artistic, un regizor și o actriță timișoreancă: Szymon Stemplewski este directorul artistic al Festivalului „ShortWaves”, organizat anual în Poznań. Din 2008, Szymon e directorul Festivalului internațional „Vivisesja” (Festivalul „Noului Fenomen Audiovizual” – „FAV”), din Poznań. A fost membru al juriilor locale și internaționale în mai multe festivaluri de film (Festivalul internațional de scurtmetraj „Wiz-Art” din Lviv, Festivalul internațional de film din Cracovia etc.).
Octav Chelaru, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la Timishort 2015, este născut în 1991 și a început să facă filme de la 14 ani, cu părinții, colegii și rudele pe post de actori. În timpul facultății, a regizat videoclipuri muzicale și reclame. În 2014, a regizat primul scurtmetraj, „Fals pozitiv”, film selectat la Transilvania Talent Lab (TIFF 2014), Timishort 2014, Filmul de Piatră 2014, și proiectat la FSK Kino Berlin. Al doilea scurtmetraj, „Ocupat”, a primit premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la Timishort 2015, a fost inclus în „Top 5 Scurtmetraje europene în 2015”, realizat de Cineuropa, și selectat la Festivalul Shortwaves (Poznań) și la Cannes Short Corner.
Tot din juriul pentru Competiția Națională și Videorama face parte și Olga Török, actriță de teatru și film. În prezent joacă la Teatrul German de Stat din Timișoara, teatru în care a și debutat în 2008. Vasta ei experiență teatrala i se datorează și numeroaselor sale roluri în care a fost distribuită de către regizori români importanți, precum Alexandru Dabija, Radu Afrim, Radu Nica, Florin Fieroiu etc. Olga a fost aleasă în cadrul programului de promovare a actorilor „10 pentru Film” din cadrul TIFF 2012, fapt care a determinat-o să experimenteze și cu arta cinematografică. Astfel, a inițiat producția primului său scurtmetraj “10 ways to deal with a break-up”, câștigând Cea mai bună actriță la Festivalul de Piatra în 2014.

Cea de-a 8-a ediție a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României va avea loc anul acesta în perioada 6-9 octombrie, la Cinema Timiș și la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara.

Timishort este organizat de Asociația Româna a Filmului Independent (ARFI) din Timișoara cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara și al Centrului Național al Cinematografiei.

Parteneri: Institutul Cultural Român, Institutul Polonez București, Ambasada Portugaliei în România, Casa Artelor Timișoara, Electronic Resistance Timișoara, Music Service Timișoara.

Parteneri media: Digi24, DigiFilm, TVR Timi;oara, Radio România Cultural, Radio România Timișoara, Zile și Nopți, liternet.ro, cnefan.ro, sub25