Timisoara

Timisoara prin ochii locuitorilor sai. Campania #TM2021 se apropie de finala

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 2 ani si 3 luni
Vizualizari
300

Voteaza & Distribuie

Descriere

Timișoara prin ochii locuitorilor săi. Campania #TM2021 se apropie de final

De aproape trei luni, locuitorii orașului Timișoara au arătat imaginea lor despre cultură prin fotografiile adunate pe Instagram sub hashtag-ul #TM2021. Pe rețeaua de socializare a fost adunate, astfel, imagini cu arhitectura clădirilor, evenimente culturale, artă stradală, evenimente sportive, piețe și desigur, oameni. Toate acestea vor face parte din povestea "TM2021, cultura prin ochii timişorenilor."

Cea mai recentă campanie a Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 se desfășoară pe Instagram și a început în 2 iunie. De atunci, povestea Timișoarei se spune în imagini. #TM2021 numără până acum aproximativ 600 de fotografii care au surprins bucăți din cultura timișoreană. Astfel, peste 50 de utilizatori frecvenți au arătat, în fiecare zi, lucruri care definesc cultura în ochii lor. În imagini se regăsesc clădirile istorice, centrul orașului, parcuri, terase, piețe, evenimente sportive și, nu în ultimul rând, festivaluri, concerte și alte activități culturale.

Cei care vor ca prin imaginile lor să se alăture #TM2021 mai au la dispoziție mai puțin de două săptămâni. În 31 august se încheie campania și vor fi alese cele mai reprezentative 25 de fotografii. Acestea din urmă vor face parte din expoziția "TM2021, cultura prin ochii timişorenilor", organizată la începutul lunii septembrie, la o dată care va fi anunțată în timp util.

Despre Asociația Timișoara – Capitală Cultural Europeană
Asociația Timișoara - Capitală Culturală Europeană s-a înființat în anul 2011 și are ca obiectiv principal pregătirea candidaturii orașului Timișoara pentru titlul de Capitală Cultural Europeană în anul 2021. Viziunea Asociației este ca Timișoara să devină un pol de excelență în spațiul cultural european. Detalii suplimentare și noutăți despre activitățile ATCCE 2021 pe site-ul dedicat (www.timisoara2021.ro), pe pagina de Facebook (www.facebook.com/timisoara2021eu) şi pe contul de Instagram (www.instagram.com/timisoara2021).

Despre alte campanii curente ale Asociației
Asociația Timișoara - Capitală Culturală Europeană în 2021 continuă campaniile de consultare şi informare a locuitorilor oraşului începute în primăvara acestui an. Concomitent cu acțiunea realizată pe Instagram, ATCCE continuă campania începută anul trecut, cu povești despre locuri speciale din Timișoara și oameni care au avut o influență decisiva asupra orașului sau asupra altor orașe din România. Săptămânal, o mică istorie timișoreană se scrie pe site-ul dedicat: tminro.timisoara2021.ro.