Timisoara

Tinuturile joase, de Herta Muller, in turneu la Karlsruhe

Tinuturile joase, de Herta Muller, in turneu la Karlsruhe

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 4 ani si 1 luna
Vizualizari
826

Voteaza & Distribuie

Descriere

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) va prezenta spectacolul „Ţinuturile joase“ de Herta Müller, sâmbătă, 19 octombrie 2013, ora 19.30 la Badisches Staatstheater din orașul german Karlsruhe în cadrul proiectului „Teatru nou din România“.

În cadrul proiectului „Teatru nou din România“, care se desfăşoară la Karlsruhe în perioada 18-20 octombrie 2013 sub coordonarea Institutului Cultural Român Berlin în colaborare cu Badisches Staatstheater din Karlsruhe şi TGST, vor fi prezentate în acelaşi sfârşit de săptămână alte două spectacole din spaţiul românesc: lectura scenică „Familie offline“ de Mihaela Michailov şi spectacolul „Nu ne-am născut în locul potrivit” de David Schwartz şi Alice Monica Marinescu în regia lui Manuel Braun.

Montarea „Ţinuturile joase“ îi aparţine lui Niky Wolcz, iar echipa de producţie îi reuneşte pe Helmut Stürmer (decor) şi Fehérvári Zsolt (costume), precum şi pe regizorul de film Bogdan George Apetri. Acesta semnează regia secvenţelor care au fost turnate special pentru acest spectacol – la Niţchidorf, satul de origine al autoarei, în alte comune germane din Banat, precum şi la Timişoara – şi care urmăresc să reconstruiască prin mijloace cinematografice atmosfera de la data desfăşurării acţiunii. Versiunea scenică este semnată de Niky Wolcz, Valerie Seufert şi Ulla Wolcz.

„Ţinuturile joase“ este un volum de povestiri al scriitoarei Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, în care aceasta evocă amintirile din copilăria petrecută într-un sat şvăbesc din Banat. Ani mai târziu, autoarea îşi pierde locul de muncă de la o fabrică din Timişoara, din cauză că refuzase să colaboreze cu Securitatea. Din pricina vehemenţei sale împotriva regimului comunist, a fost supusă multor presiuni. În 1987 emigrează în Germania. Experienţele copilăriei dintr-o comunitate şvăbească din Banat şi cele ale tinereţii petrecute în România comunistă constituie şi astăzi unele dintre motivele centrale ale creaţiei literare a Hertei Müller. Teatrul German de Stat Timişoara prezintă prima adaptare scenică a operei a cărei acţiune se desfăşoară în România.
Proiectul este realizat cu sprijunul Institutului Cultural Român.