Timisoara

Anunt Diamant Salsa Rebels

Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
https://salsarebels.ro

Trofeul Ceau, Cinema!, dedicat memoriei regizorului Răzvan Georgescu

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 6 ani si 9 luni
Vizualizari
560

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Trofeul Ceau, Cinema!, dedicat memoriei regizorului Răzvan Georgescu

Trofeul competiției Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara va fi dedicat începând din acest an memoriei regretatului regizor Răzvan Georgescu.

Odată cu ediția a cincea a festivalului, premiul pentru cel mai bun film va fi redenumit Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, în amintirea cunoscutului regizor de filme documentare. El a murit la 24 iulie 2017, la vârsta de 51 de ani, în Germania, unde se stabilise din 1989, plecând din Timișoara.
În 2015, la ediția a doua afestivalului, cinematograful modernizat din comuna Gottlob, din Timiș, a fost inaugurat cu documentarul „Pașaport de Germania” (2014), în prezența lui Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai apropiați prieteni și susținători ai festivalului.

Regizorul a revenit în 2016 la Ceau, Cinema!, ca membru al juriului competiției.

La ediția a cincea, care va avea loc între 19 și 22 iulie 2018, Răzvan Georgescu va fi omagiat prin proiecția documentarului „Testimonial”, la 10 ani de la lansarea acestuia, în 2008, precum și a unui interviu video inedit pe care cineastul l-a acordat în 2016 echipei festivalului.

El fusese diagnosticat, de mulţi ani, cu o tumoare malignă. De altfel, „Testimonial” aborda această suferinţă şi încerca să aducă răspunsuri la întrebările existenţiale ale autorului.

Testimonial a fost pentru mine lecţia că filmul poate salva viaţa. Ştiu că sună patetic, dar mie efectiv mi-a salvat viaţa. Cât am lucrat trei ani la acel film, tumoarea n-a crescut. Două săptămâni după ce am terminat filmarea, a început să crească”, spunea Răzvan Georgescu într-un interviu din 2015.

Tot în amintirea lui Răzvan Georgescu va fi prezentat la ediția din acest an și documentarul „Născuți la comandă - Decreții” (2005), pe care el l-a produs împreună cu regizorul acestuia, Florin Iepan.

Născut la 26 decembrie 1965, la Târgu Mureș, Răzvan Georgescu a absolvit Liceul „Lenau” din Timișoara și Facultatea de Filosofie din București, cu o lucrare de licență despre semiotica filmului. În 1989, a emigrat în Germania alături de soția sa de etnie germană, iar până atunci a locuit în Timișoara.

A cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 19-22 iulie 2018 la Timișoara și Gottlob, prima localitate rurală cu un cinematograf modernizat din România.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC) și al Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, Institutul Francez din Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Filarmonica Banatul, Institutul Polonez din București, AMBASADA, MISC.

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul Liviu Rebreanu

Euroinstal Timisoara - Bulevardul Liviu Rebreanu
https://euro-instal.ro