Succes de moral, dar şi de îndeplinirea obiectivului. BC Timba Timișoara a câştigat duelul cu Concordia Chiajna şi şi-a îndeplinit practic obiectivul trasat pentru sezonul actual. Concordia Chiajna le-a dat emoţii timişorenilor, în primul sfert, pe care l-au câştigat cu 27-24. Mai puternici sub panou şi mai eficienţi de la distanţă, ”urşii” au reuşit să remonteze şi chiar să preia conducerea până la pauză. Desprinderea s-a produs în sfertul trei, unul foarte bun pentru Timba, în care s-a făcut diferenţa la toate capitolele. La adăpostul unei diferenţe de 13 puncte, Bogdan Murărescu a abordat relaxat ultimul sfert, unul în care le-a dat şanse pe final şi lui Udrea, Medgyesi şi Kaed Bey Gyori, în timp ce tânărul Casian Todorov şi-a făcut debutul în Liga Naţională.
Cel mai bun marcator al meciului a fost Pidi Czmor, cu 22 de puncte. John Florveus a reuşit un double double, cu 17 puncte şi 12 recuperări, dar performerul zilei a fost Vedran Nakic, autor a nu mai puţin de 16 pase decisive, care s-au adăugat celor 18 puncte marcate.
Timba se impune cu 90-78 şi îşi asigură practic poziţia a 12-a în clasament, pe care şi-o propusese odată cu reformarea lotului.
Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara. https://musatoiu.com