Timisoara

UPT a semnat un acord de colaborare cu Universitatea din Oviedo

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 5 luni si 1 saptamana
Vizualizari
99

Voteaza & Distribuie

Descriere

UPT a semnat un acord de colaborare cu Universitatea din Oviedo

Universitatea Politehnica Timișoara și-a extins recent colaborarea cu instituții similare din Spania. Astfel, după colaborările demarate deja cu universități din Madrin și Barcelona, UPT a semnat un acord de colaborare cu Universitatea din Oviedo, Spania, o instituție cu vechi tradiții, încă de la începutul secolului al XVII-lea.
În 20 iunie 2018, o delegație a Universității din Oviedo, constituită din rectorul acesteia, prof.dr. Santiago Garcia Granda, și prorectorul prof.dr. Francisco Jose Borge Lopez, a efectuat o vizită la Rectoratul UPT, unde a fost primită de rectorul universității, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, și prorectorii prof.univ.dr.ing. Daniel Dan și prof.univ.dr.ing. Marius Oteșteanu.
În cadrul discuțiilor, au fost dezbătute aspecte privind posibilitățile de colaborare dintre cele două universități, fiind vizate activitățile de cercetare, schimburile de studenți și cadre didactice în cadrul unor programe specifice, precum și colaborarea pentru cele trei cicluri de pregătire: licență, masterat, doctorat.
Au fost identificate o serie de preocupări comune ale ambelor universități, astfel încât a fost semnat un acord de colaborare care vizează facilitarea schimburilor de studenți, schimburi de cadre didactice pentru activități de predare și de cercetare, colaborarea în cadrul activităților științifice și academice, respectiv schimbul de informații, materiale didactice și științifice.
Universitatea din Oviedo, singura din regiunea Asturias, are 17 de facultăți, circa 25.000 de studenți înscriși, peste 2.000 de profesori și cercetători, 800 de studenți internaționali și are 7 campusuri universitare și de cercetare, în Oviedo, Gijón și Mieres.