Varujan Vosganian despre romanul Copiii războiului

O scrisoare cu un mesaj pe cît de surprinzător, pe atît de tulburător redeschide pentru Matei Visarion traumele trecutului. Un pelerinaj în sine însuşi – în care victimele şi călăii, nesăbuinţa şi înţelepciunea, misterul şi confesiunea, nostalgiile şi speranţele se amestecă într-o succesiune de întîmplări care ţine atenţia cititorului trează pînă la ultima pagină – sugerează că rănile, dacă nu se redeschid, nu se pot cu adevărat vindeca.
Amploarea acţiunii şi varietatea personajelor, acoperind întreaga perioadă a României postbelice, fac ca fiecare cititor să se regăsească, într-un fel sau altul, printre personajele cărţii, prin situaţiile în care ele sînt puse să acţioneze ori prin constatările lor, pe rînd amare şi hazlii. Romanul aduce, prin forţa de expresie a literaturii, o completare necesară istoriei ambigue, controversate şi, în orice caz, nepovestite pînă la capăt a comunismului şi postcomunismului românesc.
Această poveste adevărată despre copiii războiului pune în faţa eroilor cărţii opţiunea fundamentală a condiţiei umane, cea dintre uitare, răzbunare şi iertare, lăsîndu-l pe fiecare dintre ei să aleagă şi îndemnîndu-i pe cei care parcurg aceste pagini să aibă, la rîndul lor, curajul propriei opţiuni.

Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) şi Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015) şi volumele de proză Statuia comandorului (nuvele, Editura Ararat, 1994), Cartea şoaptelor (roman, Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele, Editura Polirom, 2013). Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii
în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.