Timisoara

Spectacol Muzical si expozitie de fotografie de Ziua Timisoarei la Iulius Mall

Detalii

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 3 luni si 3 saptamani
Vizualizari
701

Voteaza & Distribuie

Descriere

SPECTACOL MUZICAL ȘI EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE, DE „ZIUA TIMIȘOAREI”, ÎN IULIUS MALL
Clienții Iulius Mall sunt invitați să completeze sesiunile de shopping cu evenimente dedicate „Zilei Timișoarei”, care au scopul de a promova activitățile cultural-sportive în rândul tinerilor și nu numai.

Joi, 3 august 2017, de la 17.30, demisolul Iulius Mall găzduiește evenimentul „Ziua Timișoarei – 2017”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Clienții sunt invitați să asiste la un spectacol de muzică și dans special pregătit cu această ocazie. Programul cuprinde recitaluri folk și momente de folclor, oferite de elevii școlilor din județ.

Evenimentul include și premierea elevilor din cadrul concursului interjudețean de fotografie „România văzută altfel”, prin care au fost puse în valoare cele mai frumoase locuri din țară. Totodată, proiectul își propune și promovarea activităților sportive în rândul tinerilor. Astfel, cu acest prilej vor fi premiați și câștigătorii competiției Cupa Timișoarei.

Tot pentru a marca „Ziua Timișoarei”, demisolul Iulius Mall va găzdui expoziția de artă fotografică „Timișoara – orașul florilor”, care cuprinde zece tablouri realizate de artistul plastic Mateaș Marius. Lucrările surprind cele mai importante repere peisagistice ale orașului și îi îndeamnă pe vizitatori să străbată orașul prin ochii unui artist.