Vineri, 25 mai 2012
Un alt concert eveniment in Festivalul International Timisoara Muzicala: vineri, 25 mai, sub conducerea maestrului Nicolae Moldoveanu vom putea asculta Concertul in Fa pentru pian si orchestra de George Gershwin si Simfonia a X-a de Dmitri Sostakovici. Programul este binevenit, pentru ca publicul timisorean nu a mai avut de mult ocazia de a reasculta minunatul concert pentru pian de Gershwin, iar simfonia lui Sostakovici apare o singura data pe un afis al filarmonicii noastre, in stagiunea de concerte 1978-1979, cu toate ca, fiind indragita si apreciata in lumea muzicala, este interpretata destul de des pe marile scene de concert.
Dupa imensul succes repurtat cu Rhapsody in blue, scrisa tot pentru pian si orchestra, Gershwin a fost invitat de Walter Damrosh, ce dirijase premiera, sa scrie un alt concert pentru pian. Trebuie sa spunem ca el se nascuse in 1898 intr-o familie de emigranti rusi, care tocmai atunci s-au stabilit in America. El era un mic compozitor de muzica de jazz si pop pentru show-urile de pe Broadway. Nefiind familiarizat cu tehnica clasica de compozitie, nici macar nu stia cam ce presupune un concert instrumental, Rhapsody in blue fiind orchestrata de Ferde Grofe. A cumparat o carte de specialitate si a luat lectii de compozitie. Astfel, a reusit sa compuna acest concert in 1925, pe care initial l-a denumit New York Concerto. L-a orchestrat singur. Desigur, forma si structura sunt foarte elastice si deseori neobisnuite, el neputand sa renunte la elementele pe care le indragea: blues, jazz sau rag. Cu toate ca nu a depasit faima Rapsodiei, multi muzicieni considera Concertul in Fa o lucrare mai valoroasa, datorita faptului ca este o muzica mai variata, dezvoltarile tematice fiind deosebit de interesante.
Pianista Naoko Anzai ne va demonstra, vineri seara, cum reuseste acest concert sa fascineze publicul.
Muzica Simfoniei a X-a, in mi minor, op.93 a starnit discutii, interes si controverse, care continua si azi. Ele se refera la stilistica lucrarii, la varietatea de sentimente ale fiecarei parti. Dupa surpriza provocata liderilor sovietici cu sprintara Simfonie a IX-a, pentru ca ei se asteptau la ceva gigantic, eroic, cu un ansamblu imens pe scena, iata apare o alta simfonie, grandioasa, desigur, dar nu indeajuns de eroica, nu indeajuns de muzica a poporului. Sostakovici avea atunci alte sentimente, de disperare, teroare, violenta. Printre starile tragice, cu greu mai intalnim momente de izbanda. Ca artist si om era considerat de cei din afara obedient politicii sovietice, iar mai marii regimului il considerau tradator al idealurilor comuniste. Dupa cutremurul provocat de Andrei Jdanov impotriva marilor compozitori rusi: Prokofiev, Haciaturian, Miaskovski, Sostakovici si altii, a urmat o perioada de adanca degradare artistica. Lui Sostakovici se pare ca i-ar fi spus „ai avut noroc ca nu te-am impuscat". Prietenii il parasisera. Aceasta era atmosfera pe care o descrie in simfonie.
Intre controverse s-a strecurat ideea ca, cu capul plecat, dupa dezamagirea provocata sefilor comunisti cu simfonia a IX-a, partea a doua din simfonia a X-a ar fi de fapt portretul lui Stalin. Unii au vazut in partea a treia o semnatura muzicala a compozitorului. Tema principala a valsului se bazeaza pe sunetele D,S,C,H, asa cum se scriu in limba germana notele re, mi bemol, do si si. In limba germana numele sau se scrie D. Schostakowitsch, deci primele patru litere. S-ar putea sa fie intr-adevar o semnatura muzicala, mai ales ca cealalta tema se bazeaza pe niste note care se apropie de numele unei eleve de care se pare ca era atasat Elmira Nazirova. Mai presus de aceste fapte anecdotice simfonia se inalta prin expresivitate si frumusete, solicitand la maximum calitatile tehnice si interpretative ale orchestrei.
Mircea Tataru
Contact
Facebook
Twitter
