Saptamana culturii – un act de cultura azi, o societate mai buna in viitor
Asociatia Culturala Noua Acropola impreuna cu Primaria Municipiului Timisoara adreseaza timisorenilor o invitatie la autenticitate, propunand evenimentul Saptamana culturii. Saptamana culturii va avea loc in Piata Libertatii la Cercul Militar Timisoara, in perioada 18-24 martie. Dintre evenimentele propuse: prelegeri filosofice; proiectii de filme documentare; atelier de teatru si muzica; atelier de pictura; atelier de Senet – jocul faraonilor; ceainarie filosofica; concurs de povesti; ceremonia ceaiului; ikebana; atelier de legatorie de carte; atelier practic de bune maniere; serata dansanta. Adevarata arta contine intotdeauna un mesaj profund – ea trebuie sa produca o schimbare in fiintele umane, trebuie sa ne transforme in persoane mai armonioase, mai echilibrate, mai juste, capabile sa traiasca toate lucrurile cu un zambet si capabile sa infrunte toate dificultatile cu un suflet senin.
Cu ocazia acestui eveniment ii invitam pe timisoreni sa doneze carti pentru bibliotecile din spatiul rural. Toate cartile adunate vor fi donate bibliotecii comunei Ortisoara, care in prezent are 12000 de carti care deservesc 600 de copii si tineri. Cartea, pentru multi dintre ei, este inca un prieten, prin urmare participati la sustinerea culturii si a prieteniei printr-un gest simplu, dar valoros.
Cultura este privita ca o Cenusareasa, deoarece nu ofera rezultate imediate. Dar istoria ne arata ca efectele culturii sunt durate in piatra si e greu sa nu fie observate.
Va invitam sa aflati mai multe informatii despre evenimentul Saptamana Culturii pe site-ul nostru www.noua-acropola.ro

Agenda evenimentului:
Joi, 18 martie
17:00 Deschiderea evenimentului
18:00 Proiectie de film documentar: Egiptul Antic (95 minute)
19:30 Atelier de pictura egipteana pe basorelief
Va invitam la o introducere in arta egipteana, in care veti descoperi lucruri interesante despre simbolurile, canoanele si culorile utilizate de vechii egipteni.
19:30 Atelier Senet
Senetul este unul dintre cele mai vechi jocuri cunoscute omenirii, fiind supranumit si Jocul faraonilor. Atelierul va consta intr-o prezentare a simbolurilor si a regulilor acestui joc, precum si intr-un concurs, al carui premiu va fi un joc de Senet.
Vineri, 19 martie
18:00 Prelegere filosofica: Mandala, o calatorie catre centru (Prezinta Monica Varga)
Mandala este un simbol arhaic, e un limbaj utilizat din cele mai vechi timpuri pana azi pentru a transmite cunostinte esentiale despre om si Univers.
19:30 Atelier: Construirea propriei mandale
Procesul construirii unei mandale, reprezinta si in prezent, pentru calugarii tibetani, un moment al concentrarii asupra propriei fiinte, al cunoasterii de sine si al contactului cu elementele superioare din cosmos.
19:30 Cafenea filosofica: Ce ne invata povestile?
Povestile reprezinta prima lectie despre viata pe care o primesc copiii de la adulti. O lectie simpla, cu personaje pitoresti, care reusesc prin farmecul lor sa ii insoteasca mult timp in gandurile si in alegerile lor. Cat de des se intalnesc copiii nostri cu personajele de basm, simboluri ale binelui si raului? Ce valoare mai acordam azi povestilor in educatia copiilor? Va invitam sa dezbatem impreuna acest subiect, in speranta de a regasi sensul profund al povestilor si acea energie speciala pe care ne-o transmit eroii.
Sambata, 20 martie
11:00 Atelier: Dans popular
Stiti sa dansati hora, brasoveanca sau calusarii? Stiati ca dansurile colective erau cele care dadeau ritmul societatilor de odinioara? Va invitam la o redescoperire a frumusetii si a simplitatii dansului popular, care nu-si pierde din farmec cu trecerea timpului.
12:00 Atelier: Legatorie de carti
Aduceti vechile dumneavoastra prietene ca sa le dam o haina noua. Cartile favorite v-au insotit de-a lungul timpului si copertile s-au uzat. Va invitam sa deprindeti o tehnica utila pentru a prelungi viata acestor mici tezaure de invatatura.
12:00 Prelegere filosofica: Dezvoltarea personalitatii (Prezinta Andreea Neacsu)
"Dezvoltarea personalitatii presupune un anumit tip de insingurare, dar si fidelitate fata de propria lege." - C.G Jung
Legende, povesti, mituri... toate ne vorbesc despre drumul initiatic pe care eroii il parcurg in incercarea de a salva ceea ce considera a fi valoros pentru ei si pentru cei din jurul lor. Care este drumul initiatic pentru dezvoltarea eroilor prezentului?
Atelier: Codul bunelor maniere
A fi Cavaler sau Doamna inseamna a cultiva Frumosul, Generozitatea, Respectul pentru valori si Fermitatea in urmarea principiilor inalte. Admiram si invidiem Doamnele si Cavalerii, fara sa ne imaginam ca fiecare dintre noi are acest potential. Nimic valoros nu se obtine fara efort, fara educatie, fara incercarea noastra permanenta de a ne cizela, de a ne imbunatati.
18:00 Recital de pian
Solista Anda Dragan, va sustine ariile Bourre si Sarabanda ale compozitorului George Enescu. De asemenea, din compozitiile lui Claude Debussy va prezenta: Fata cu parul balai, Catedrala scufundata si Focuri de artificii.
19:00 Serata dansanta
Povestea dansului incepe odata cu povestea muzicii. Stiti sa folositi un carnetel de bal? In pas de dans organizatorii va invita sa participati la o multime de momente care prin joc ne vor ajuta sa ne reamintim de principiile elegantei, curtoazie si ale frumosului. Dorim sa oferim o seara in care sufletul artistic al fiecaruia sa se poata manifesta dansand, socializand, lasandu-se provocat de intreceri si de surprize.
In deschidere: Prezentare - Dansul dervisilor (Prezinta Adela Rusu)
Caracteristica importanta a acestui ritual este unirea a trei componente ale fiintei umane: mintea (ca si cunostinte si gandire), inima (prin expresia sentimentelor, a poeziei si a muzicii) si corpul (prin stimularea vietii, prin rotire). Aceasta unire este calatoria spirituala a dervisului catre descoperirea Perfectiunii.
Duminica, 21 martie
10:00 Concurs de povesti pentru copii, sustinut de oameni mari.
Povestile aduc copiilor formarea unui simt al valorii, al binelui si al esteticii, ajutandu-i sa identifice modele de comportament valoros. Concursul de povesti este o provocare pentru toti cei care nu doresc sa uite ca existe valori si care au forta de a le promova prin propriile actiuni. Sunt invitati sa participe aceia care mai pot sa-si entuziasmeze inimile in preajma eroilor, a zanelor, a piticilor si a tuturor personajelor din povesti.
10:00 Atelier: Prezentare instrumente muzicale de suflat
Va invitam la o prezentare originala a instrumente muzicale de suflat, prezentata de domnul Prof. univ. Dr. Ovidiu Papana.
16:00 Prelegere filosofica: Arta comunicarii (Prezinta Alis Brebu)
Valorile stravechi ale omenirii au ajuns pana la noi prin arta comunicarii. Ea este cea care ajuta profunzimea trecutului sa calatoreasca de-a lungul timpului. De asemenea oratorul e cel ce transmite experienta unei vieti inchinate si ghidate de principiul integritatii, prin urmare e un martor al valabilitatii principiilor despre care vorbesc scrierile din toate timpurile.
17:30 Masa rotunda: Arta comunicarii
Care sunt calitatile oratorului si care e relevanta sa in zilele noastre?
Cum poate influenta comunicarea crearea unor personalitati puternice si a unor societati armonioase? Mai stim astazi sa comunicam corect?
Impreuna putem oferi cateva raspunsuri acestor intrebari.
17:00 Ikebana si Ceremonia ceaiului
Un aranjament floral realizat conform principiilor Ikebana poate sa ne inspire echilibru, simplitate si complexitate, fragilitate si forta in acelasi timp, amintindu-ne ca suntem o mica parte dintr-o lume atat de complexa care ne pune la dispozitie toate mijloacele pentru a o descoperi.
Povestea ceaiului, inceputa in urma cu 5000 de ani in China Antica, a oferit omenirii atat o modalitate de vitalizare fizica cat si elemente inspiratoare pentru suflet. Utilizat de calugarii Zen, ceaiul a ajuns sa ocupe un loc deosebit, dezvoltandu-se o ceremonie speciala pentru prepararea sa, care include mai mult decat prezenta unor ustensile si ierburi speciale. Momentele ceremoniei ceaiului ilustreaza principiile filosofiei Zen, devenind astfel o cale spirituala.
Luni, 22 martie
18:00 Teatru filosofic: Mitul Pesterii , adaptare dupa Platon
Teatrul, la inceputurile sale, ii punea pe oameni in contact cu o realitate situata deasupra vietii lor cotidiene, impresionandu-le sufletul si ajutandu-i sa observe nuante pe care altfel le treceau cu vederea. Actorul era un filosof, nevoit sa inteleaga profunzimile vietii si sa stapaneasca cele mai bune mijloace pentru a putea comunica celorlalti rezultatele experientelor sale.
19:00 Atelier: Prezentarea calendarului aztec si calcularea zodiei personale
Sistemul complex al calendarelor aztece si ale altor popoare precolumbiene a integrat timpul si viata omului intr-o ordine superioara, intr-o armonie care trece dincolo de lumesc si il poate ajuta pe om sa se apropie de sensul profund al existentei.
20:00 Atelier de teatru
Atelierul de teatru se adreseaza tuturor celor care cred ca artele reprezinta un potential inerent al fiintei umane si care nu considera ca practica amatoriceasca sau ocazionala este ceva degradant, ci o forma de educatie interioara si exterioara care permite o intelegere mai buna a maiestriei actorilor dedicati.
Marti, 23 martie
18:00 Proiectie multimedia: Frumusetea cosmosului (45 minute)
19:00 Curs de filosofie si psihologie – prezentare (Prezinta Monica Varga)
Acest Curs de Introducere se desfasoara saptamanal, pe durata a trei luni, facand parte dintr-un Program de Studii impartit in sapte cicluri. Obiectivul cursului introductiv este cercetarea, intr-un mod activ, a celor trei aspecte fundamentale ale existentei: fiinta umana fata in fata cu sine insasi, fiinta umana in convietuirea sa cu ceilalti si timpul, in calitatea sa de creator de civilizatii, valabile atat pentru indivizi cat si pentru societati.
Miercuri, 24 martie
Anuntarea castigatorilor si oferirea premiilor
Inchiderea evenimentului
Proiectie film: Etruscii (45 minute)