Timisoara

Anunt Gold Scoala Eurotraining

Școala Eurotraining este o fundaţie independentă, non-guvernamentală, non-profit, cu caracter apolitic care are drept misiune consolidarea fundamentelor democratice, prin susţinerea egalităţii de şanse privind accesul cetăţenilor la ocuparea unui loc de muncă.

Event Management

Event Management

Detalii organizator cursuri

Adresa
Timisoara, Piata Avram Iancu, nr. 6
Telefon
0745162199
Social links
Categorie
Organizatori cursuri
Modificat
acum 3 ani si 6 luni
Vizualizari
7150

Voteaza & Distribuie

Prezentare organizator cursuri

Event Management Timisoara

Seminarii interactive în care se transmit informaţii utile şi practice într-un mod simplu şi plăcut. Oferim informaţii concrete, exemple şi exerciţii, care să fie realmente folositoare în viaţa de zi cu zi sau în business. Lucrăm cu grupe mici, astfel încât să puteţi beneficia şi de consultanţă. Cursurile pentru adulţi se adresează celor dornici de perfecţionare şi care ştiu că învăţăm toată viaţa. La seminariile noastre îi aşteptăm pe cei care vor să fie o prezenţă agreabilă şi remarcabilă, care vor să fie convingători prin maniere, mod de comunicare şi vestimentaţie şi care conştientizează faptul că prima impresie se formează deja în primele 40 secunde.

Firme şi instituţii: Personalul reprezintă imaginea firmei sau instituţiei în care lucrează – indiferent dacă este vorba de relaţiile cu clienţii şi cu partenerii de afaceri sau dacă se ţine o prezentare sau se vorbeşte la un eveniment. Dacă un angajat inspiră încredere unui client, această încredere se va extinde automat şi asupra produselor sau serviciilor furnizate. Transmiteţi competenţă şi profesionalism prin intermediul angajaţilor dvs.!

Filtre organizator cursuri

Cursuri pentru: Adulti, Corporate
Tip curs: Cursuri de dezvoltare personala, Cursuri de formare profesionala
Zone din Timisoara: Bucovina

Anunt Gold Claudia Beauty School

Claudia Beauty School Timisoara - organizam cursuri pentru: frizerie, coafura, manichiura - pedichiura, cosmetica, masaj, make-up.