Timisoara

Anunt Diamant Salsa Rebels

Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
https://salsarebels.ro

Provocarea afecțiunilor dermatologice - remedii naturiste ce pot ajuta

Provocarea afecțiunilor dermatologice - remedii naturiste ce pot ajuta

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
528

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Acneea, dermatita sau rozaceea sunt afecțiuni dermatologice ce impactează profund tenul și lasă urme greu de tratat. Există câteva remedii naturiste pe care să le iei în calcul pentru a încerca să ameliorezi simptomele acestor afecțiuni ale pielii. Citește articolul nostru în continuare pentru a afla care sunt acestea, beneficiile oferite și modul în care acționează.

3 remedii naturiste care îți pot fi de folos în afecțiunile dermatologice

Remediile naturiste îți pot veni în ajutor pentru ameliorarea simptomelor cauzate de anumite afecțiuni dermatologice, însă efectul lor nu este garantat din punct de vedere științific. Orice rutină de îngrijire a pielii sau produs pe care îl folosești trebuie aprobat mai întâi de medicul tău dermatolog. Ia în calcul faptul că anumite ingrediente îți pot provoca alergii, iar remediile naturiste nu pot să înlocuiască tratamentele de specialitate sau o îngrijire corectă a tenului.

1. Crema de gălbenele
Crema de gălbenele este unul dintre produsele naturiste disponibile pe drmax.ro care pot ajuta în cazul afecțiunilor cutanate, având un efect calmant asupra pielii - în special în cazul arsurilor solare. Gălbenelele pot fi de folos și în tratarea leziunilor cutanate datorită caracterului lor antiseptic și antibacterian, care ajută la grăbirea procesului de vindecare.

Unul din avantajele acestei creme este faptul că poate fi aplicată pe întreaga suprafață a corpului, în zonele care prezintă probleme dermatologice. pH-ul său neutru este benefic chiar și pentru pielea sensibilă, fără să cauzeze iritații și oferind hidratare intensă. Chiar și în cazul unul ten deshidratat sau apariției descuamării, crema de gălbenele curăță, tonifică și ajută la vindecarea pielii din zonele afectate.

2. Tinctura de iod
Un alt remediu naturist ce poate fi de ajutor în prevenirea sau ameliorarea simptomelor cauzate de problemele dermatologice este tinctura de iod. Aceasta este în general utilizată drept un dezinfectant local, având acțiune antiseptică și rol în cauterizarea rănilor sau leziunilor. Tinctura are numai uz extern și poate fi aplicată direct pe infecțiile cutanate aflate la nivel de piele cu ajutorul unei dischete demachiante.

Este important să ai în vedere că aceasta nu se folosește asupra rănilor deschise, iar utilizarea prelungită trebuie evitată. Consultă-te cu medicul sau farmacistul înainte de a o aplica asupra tenului deoarece există riscul să apară reacții alergice. Femeile gravide sau care alăptează ar trebui să o evite cu desăvârșire deoarece tinctura de iod poate cauza hipotiroidism temporar când este excretată în laptele matern.

3. Mușețelul
Uleiurile esențiale obținute din mușețel sunt adesea utilizate în industria cosmetică datorită componentelor active care se regăsesc în această plantă. De exemplu, chamazulenul are un puternic rol dezinfectant, antiinflamator și antialergic. Bisabololul regăsit în componența mușețelului are rol antibacterian și se regăsește adesea în măștile faciale sau diferite creme și unguente. Beneficiul adus asupra pielii este acela de hidratare intensă și calmarea pielii iritate.

Mușețelul este un puternic combatant al acneei, împreună cu un stil de viață sănătos, o îngrijire eficientă a tenului și tratamentele prescrise de medicul dermatolog. Consultă-te cu un specialist și află dacă acesta este recomandat în cazul afecțiunilor dermatologice de care suferi.

Ține cont de recomandările noastre și informează-te cu privire la beneficiile aduse de remediile naturiste asupra pielii. Este important să ai în vedere că nu există suficiente dovezi științifice care să ateste eficiența lor în tratarea sau prevenirea anumitor afecțiuni. Sfătuiește-te cu medicul dermatolog înainte de a include vreunul din remediile prezentate mai sus în rutina ta zilnică de îngrijire.

Sursa foto: pexels.com/photo/upset-woman-examining-skin-in-small-mirror-3771830/

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
https://www.brol.ro