Timisoara

Anunt Diamant Medissa Vita

Medissa Vita Timisoara - Biorezonanta - Nutritie - Aromaterapie - Terapia cu plante - Cristaloterapie - Bioenergoterapie - Terapia Bowen - Terapii Access - Theta Healing - Cromoterapie - Remedii florale Bach - Terapia vibrationala Rife - Oncoterapie

https://nutritie-biorezonanta.ro

Turneul de reprezentare a somajului - Lucrator 2.0

Turneul de reprezentare a somajului - Lucrator 2.0

Detalii eveniment

Categorie
Evenimente sociale
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Vizualizari
1140

Reprezentari

DataOraLocatie
Duminica 3 noiembrie 2013

Voteaza & Distribuie

Prezentare eveniment

În 3 noiembrie, turneul de reprezentare a şomajului - LUCRĂTOR 2.0 ajunge la Timişoara. Reprezentaţia va avea loc în sala Studio 5 / "Uţu Strugari" a Teatrului Naţional.
"Vrem să ne acceptaţi vulnerabilitatea.
Vrem să ne facem viitorul, nu să ne fie făcut.
Vrem reprezentare reală în Parlament.
Vrem părinţi hipsteri asap.
Nu o să ne vindem pentru un job.
Camav te avas sar sore manusa (Vrem să fim trataţi ca voi – limba rromani).
"Nu" locurilor de muncă prin exploatare".
(extras din Manifestul Tânărului Şomer, LUCRĂTOR 2.0).

Proiectul de teatru participativ LUCRĂTOR 2.0 aduce împreună cinci tineri adulţi. Fiecare se află într-un moment fragil în dezvoltarea lui. Andrei, Bogdan, Norbert, Gabi şi Răzvan sunt experţi ai vieţii de zi cu zi, nu actori. Au în comun doar faptul că s-au născut în ultimii 25 de ani şi că toţi au fost la un moment dat în viaţă şomeri.
În cadrul performance-ului, ei îşi expun experienţele personale şi modul de raportare la muncă, presiune socială, bani, libertate, sexualitate, frustrare, rasism şi, în paralel, descompun mecanismele celui mai dificil fenomen de reorganizare economică post-comunism - privatizarea. Va fi despre sindicalism, va fi cu mită, cu clientelism, cu alcool, cu bucăţi de capitalism, cu accidente de muncă, cu disponibilizări şi greve, iar performerii şi spectatorii vor pedala o bicicletă care generează lucru mecanic şi pune în mişcare o întreagă fabrică de jucărie.

Turneul naţional de reprezentare a şomajului – LUCRĂTOR 2.0 a debutat în 6 octombrie, la Fabrica de cosmetice Farmec din Cluj-Napoca.

În cadrul turneului, pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie, LUCRĂTOR 2.0 va avea reprezentaţii în următoarele oraşe:

IAŞI: 25 octombrie/ Sala "Uzina cu Teatru", Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"
TIMIŞOARA: 3 noiembrie/ Sala Studio 5, Teatrul Naţional Timişoara
PLOIEŞTI: 18 noiembrie/ Sala "Toma Caragiu", Teatrul "Toma Caragiu"
BUCUREŞTI: 19 noiembrie/ Sala Atelier, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale"

Fiecare spectacol va fi urmat de un party cu muzică electronică, iar la pupitru va fi unul dintre performerii LUCRĂTOR 2.0, Răzvan Chirilă, aka DJ MUHVHV, alături de invitaţii săi. MUHVHV este un DJ activ pe scena muzicii electronice de mai bine de şase ani.

Proiect implementat de Iniţiativa Ofensiva Generozităţii
Performeri: Bogdan Căian, Răzvan Chirilă, Norbert Kaszonyi, Gabriel Sandu, Andrei Ştefan
Echipa: Ioana Păun (regizor), Florin Caracala (coordonator turneu), Dora Mircea-Radu (comunicare și PR)

Proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri: Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale", Farmec SA
Parteneri media: Sub25

----------------------------------------------------------------------
LUCRĂTOR 2.0 a avut premiera în 30 septembrie, 2012, la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, iar reprezentaţiile s-au desfăşurat, atât în octombrie 2012, cât şi în februarie 2013, tot la Fabrica de Pensule.
Spectacolul este etapa finală a proiectului de artă participativă iniţiat de Ofensiva Generozităţii LUCRĂTOR 2.0 [reactivare creativă a tinerilor adulţi şomeri], care a început în luna iulie 2012. Au fost selectaţi tineri curajosi, capabili să-şi asume un statut socio-economic care are conotaţii negative. Grupul celor cinci este eterogen: unii au terminat o facultate, alţii au studiat la şcoli profesionale, unii au experienţă de muncă în multinaţionale, alţii nu au muncit până acum.

LUCRĂTOR 2.0 provoacă mentalitatea publică vizavi de statutul şomerilor tineri, de rolul lor social şi politic, de problemele profunde ale noii generaţii. Scopul principal este ca tinerii şomeri – adesea o masă de manevră în economie, să devină capabili să-şi imagineze alternative, să se solidarizeze şi să-si autogenereze realităţile.
LUCRĂTOR 2.0 se dedică tinerilor, ONG-urilor şi grupurilor care lucrează în domeniul politicilor sociale axate pe muncă, instituţiilor publice responsabile pentru ocuparea forţei de muncă, angajatorilor, HR-iştilor, artiştilor, activiştilor, antropologilor, sociologilor, psihologilor şi publicului larg.

Anunt Diamant Timisoreni.ro - publicitate online

Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, ​bucuresteni.ro, ​aradeni.ro, ​roportal.ro, ​clujeni.com, ​ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
https://www.timisoreni.ro/site/publicitate/