Concert Simfonic

Programul simfonic din 21 iunie debuteaza cu celebra Uverturala opera „Nunta lui Figaro". Aceasta spumoasa pagina muzicala ce capteaza atentia publicului inca din primele momente si-a castigat o binemeritata celebritate in lumea intreaga, cariera ei glorioasa fiind cu greu egalata de unele uverturi rossiniene. Principalele caracteristici care o fac atat de apreciata se dovedesc a fi — exuberanta debordanta prezenta de la prima masura pana la final, coloritul bogat al ideilor muzicale, cu toate ca Mozart foloseste o economie de mijloace in prezentarea lor, si poate faptul ca in aceasta introducere in opera este utilizata o forma de sonata fara dezvoltarea materialului tematic. Aceasta structura fara prelucrare tematica a devenit mai apoi un etalon al formei denumita de muzicieniliedul-sonata. Mozart nu se gandea sa fie original cu orice pret, ci incerca o forma care ar fi avut darul de a pastra si de a accentua dinamismul si verva pana la final.
Ramanem alaturi de Mozart, pentru ca in continuare vom urmari, in interpretarea clarinetistului Emil Visenescu, Concertul pentru clarinet si orchestra, in la major K.V. 622. Privim cu mult respect aceasta minunata compozitie si pentru faptul ca este ultima lucrare scrisa integral de Mozart. A mai compus apoi cateva mici cadente pentru concertele de pian, si se presupune, o mica lucrare corala nedatata. A murit cateva luni mai tarziu, in timp ce lucra la Recviem, la 35 de ani.
Concertul s-a nascut datorita prieteniei compozitorului cu virtuozul clarinetist Anton Stadler. Pe langa influenta pozitiva in domeniul muzical, acesta il mai tragea pe Mozart si spre jocuri si bautura, spre totala nemultumire a familiei.
La un moment dat l-a imprumutat pe Mozart cu 500 de guldeni, bani pe care nu i-a mai revazut. Stadler avea o slabiciune pentru registrul grav al clarinetului, chiar a facut modificari instrumentului pentru a largi ambitusul inspre notele joase, facand astfel primii pasi spre ceea ce numim astazi clarinet-bas. Mozart a tinut cont de acest lucru si a facut adaugiri la partitura solo, dar, spre nemultumirea lui Stadler, editorul a scos acele parti, pentru ca notele sa fie accesibile unui clarinet normal.
Mai este de spus, cu emotie, ca acest concert ne arata un om care iubea oamenii, bucuria si viata, desi stia bine ca mai are putin de trait.
Concertul de final de stagiune al Filarmonicii „Banatul" se incheie cu Simfonia nr.88 in sol major de Joseph Haydn. Ea nu are o supradenumire, precum cele mai multe dintre simfoniile lui Haydn, nu face parte nici macar din celebrele 2 seturi cu numele delondonezele sau parisienele. Doar in catalogul Societatii Filarmonice Regale din Londra, apare sub denumirea de Scrisoarea a V-a, dar aceasta denumire contabila nu a prins. Cu toate acestea, ea este foarte iubita de melomani, pentru ca este deosebit de reusita. Johannes Brahms o aprecia foarte mult. Asa cum Stadler nu a primit inapoi banii imprumutati, la fel, Johann Peter Tost, violonist in orchestra lui Haydn de la curtea printului Esterházy, a luat notele de la simfonie, impreuna cu simfonia nr.89 si le-a vandut unui editor, spre publicare, mai apoi uitand sa-i dea compozitorului cei 300 de guldeni care i se cuveneau. Mentionam episodul anecdotic, pentru ca Haydn, credul, i-a dedicat simfonia.
Dupa introducerea lenta, se deschide partea intai, energica si stralucitoare. Urmeaza sectiunea dezvoltarii, iar in repriza se reiau temele cu un reusit comentariu al suflatorilor de la instrumentele de lemn. Melodica partii a doua, care i-a placut in mod special lui Brahms, debuteaza cu tema la oboi si violoncel, continuand intr-o varietate bogata de invesmantare. Dupa menuetul impunator si plin de ritm, apare finalul, sensibil inspirat din folclor, uneori prelucrat contrapunctic, alteori initiind un superb canon intre corzile inalte si cele grave. Totul se incheie stralucitor prin Coda finala.