[Mihai LEONTE]

NU ÎNVINS!

Acrostih

Lungi şiruri nesfârşite-n spaţii
Eterne clipe de visare unde sunt?
Oare s-au pierdut în vaste constelaţii?
Nu le voi găsi tot pe Pământ?

Torn în forme nedecise, evazive,
Elocvente fantezii ne demonstrate,
Măsurându-mi gânduri corosive
Încerc să fie cât mai conturate.

Hula durerilor puţin mă impresionează
Activă inima se luptă să nu cadă,
Iar valurile negre cu mine dansează
Lacome, cerându-mă drept pradă.

Decembrie 1965 Baia de Arieş

Aceasta postare a fost editata de Mihai LEONTE: 26 April 2009 - 06:13 PM

[Mihai LEONTE]

UNDE SUNT?

Câte vise împreună am ţesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut
La ora asta unde sunt?

Câte mărunţişuri am discutat?
Te credeam pur şi simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat
La ora asta unde sunt?

Câte şoapte secrete ţi-am spus
Şi toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ţi-am adus
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Şi câte ode şi poeme îţi făceam în gând
Dar toate speranţele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus
Versuri, melodii şi şoapte sublime
Din inimă oare s-au dus ?

20 Ianuarie 1966
Baia de Arieş

[Mihai LEONTE]

O SPUN DESCHIS

Te aştept să vii cu mersul graţios,
Spre mine zâmbitoare şi splendidă,
Totul mi se pare enorm de grandios,
Fiinţă de gheaţă ce rămâi candidă.

Te ascult în nopţile târzii de insomnie
Spunându-mi cuvinte dulci, de miere,
Reintru pentru clipe în farmec şi în reverie
Iar gândul mai aproape mi te cere.

Te văd întruchipată în tot ce e frumos,
În fulgi de nea, în mari poeme,
Iar sângele în vene tresaltă furtunos,
Când oare gândul va înceta ca să te cheme?

Nimic nu se va pierde din tot ce-a fost,
Doar tu ai fi putut să schimbi ceva.
Dar nu văd vreun oarecare rost
Şi nici motive pentru a te îndepărta

20 Ianuarie 1966
Baia de Arieş

[Mihai LEONTE]

BLESTEM.

Când uiţi de mine , să devii
Un meteor răzleţ pe cer.
Să te îmbraci în haine sinilii
Să ai un spaţiu strict sever.

Muzică să nu auzi în jur,
Decât refrene funerare,
Să te rogi să mă îndur
Să-ţi arăt a vieţii cărare.

Să plângi şi ochii să te doară
Să te culci şi să n-adormi,
Să te cuprindă o vrajă amară,
Mergând să crezi că te răstorni.

Durerilor să nu le găseşti leac,
Mereu să te vaieţi, dar să nu-ţi treacă,
Din ce e frumos, nu-ţi fie pe plac
Când lumea în jur o să petreacă.

Să fii mereu tot tristă,
Inima îţi bată, să n-o auzi
Iar mereu uda-ţi batistă
Să nu poţi să ţi-o ascunzi.

Să ceri înţelegere şi milă
De la toţi copiii nimănui.
Astfel te blestem. Umilă,
Să-ţi uiţi culoarea ochilor căprui.

7 Februarie 1966

[Mihai LEONTE]

CĂLĂTORIE

Vor trece anii, multe se vor spulbera
Stele din univers, desigur vor dispare,
Lumina lor încă va mai persista
Să se arate în continuare.

Poate şi eu voi mai trăi un timp
Existând în gândirea cuiva,
Nu-mi trebuie nimic în schimb.
Şi nici n-aş vrea să cer ceva.

Sunt optimist cu rezonanţe grave,
De viaţă inima-mi pulsează
Cu mai multe bătăi pe minut.
Uneori devin din ce în ce mai slabe
Slăbite sunt nu ştiu de care tumult.

Baia de Arieş
10 Februarie 1966

[Mihai LEONTE]

VÂRFUL MUNTELUI

Senzaţional, am cucerit o nouă cotă
Spre piscul muntelui înzăpezit
Neliniştită natura se revoltă
Cum, omule de ai îndrăznit?

Dormi uriaşule, de ce te agiţi?
Te dor încheieturile de stâncă,
Nu lăsa ca ochii în soare să-ţi plângă
Căci Primăvara e aproape
Şi vei fi întinerit.

Câte inimi ai tu în piept,
De îţi aud o vâlvătaie de bătăi?
De ce îţi ridici vârful drept
Ameninţător peste văi?

Binecuvântează natura-n reînviere
Piaptănă-ţi părul de brazi
Lasă-te alinat de a vântului mângâiere
Pentru a-ţi vedea îmbujorat,
Milenarul obraz.

Baia de Arieş 1966

[Mihai LEONTE]

EVOLUŢIE

Zile şi nopţi, nopţi şi zile
Au fost cu mine, vor mai fi
Dar clipe mari de fericire
Cine îmi va oferi?

Săptămâni şi luni, trec în zbor,
Lasă-le să treacă, plece
Chiar înconjurat de dor
Eu voi rămâne rece

Timpul se va scurge monoton
Sau poate în tempo rapid
Îmi va seca al dragostei izvor
Va dispare ce-i splendid.

Va curge râul liniştit
Şerpuind ferice
Eu voi fi mai necăjit
Nu ştiu ce voi zice!

Îmi voi împrumuta timid
Masca mulţumirii,
Mă voi încorseta în zid,
Zidul amintirii.

Peste tot ceea ce scriu
Se va lăsa uitarea,
Nu cred că va fi târziu
Să-ţi cânte nepăsarea.

Baia de Arieş
11 Februarie 1966

[Mihai LEONTE]

ÎNTĂRITURI

Dureri m-apasă
Să mă las învins?
De ele nu-mi pasă
Sunt sătul de plâns.

Ai gândurilor armurieri,
Scoate-ţi flinte, spade,
Să distrug unele temeri,
Să vedem cum îmi şade?

Voi paznici de idei
Întăriţi-mi inima, gândirea,
Căci nu pot fără temei
Să-mi spulber fericirea.

Dar oare pot cum vreau
Să menţin această idee
S-o reţin şi să n-o dau
Cu ce s-o închid?
Cu care cheie?

15 Aprilie 1966
Valea Călugărească

[Mihai LEONTE]

INTREBARE

acrostih

Limpezi ochi căprui, voi oare,
Etern mă veţi stăpâni ca şi atunci?
Ori veţi uita, căci simplu e-n uitare
Nuanţa cam neclară s-o arunci.

Tu vei turna în imprecise forme,
Evazive poate, ca orice idee neclară
Mândria ta de valenţe enorme,
Însă înaltă, victorioasă, sprinţară.

Hotărăşte-mi odată soarta stingheră,
Aruncă laţul îndoielilor de gâtul meu
Instabilă-mi inima, acum voiajeră,
Las-o să hoinărească mereu.

Valea Călugărească
Mai 1966