Astazi, vineri 27.03. 2009, la Primaria Municipiului Timisoara, a avut loc o intalnire a Executivului Primariei cu parlamentarii de Timisoara. Au luat parte primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarii Adrian Orza si Sorin Grindeanu, directorii directiilor specializate ale Primariei. Din partea parlamentarilor de Timisoara au fost prezenti deputata Maria Eugenia Barna si senatorul Nicolae Robu. Primarul Gheorghe Ciuhandu a prezentat alesilor planul de buget pe anul 2009 care a fost aprobat in Consiliul Local. Edilul-sef a precizat ca vor continua lucrarile demarate in anii trecuti, vor avea prioritate proiectele importante pentru oras si se vor cofinanta proiectele europene ale Timisoarei si ale Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara, depuse pentru accesarea de fonduri structurale prin Programul Operational Regional 2007-2013, axa prioritara 1 "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor-poli urbani de crestere".
Executivul Primariei a soliciat sprijinul reprezentantilor Legislativului in demersurile pe care le vor face la Ministerul Educatiei, pentru includerea unor institutii de invatamant din Timisoara int-un program de reabilitare finantat din fonduri structurale. S-a discutat despre necesitatea descentralizarii, a votarii Legii Politiei Comunitare, despre posibilitatea introducerii inchisorii contraventionale, deoarece, anul trecut Politia Comunitara a dat amenzi in valoare de 74 miliarde de lei vechi, din care au fost achitate de contravenienti doar 14 miliarde. Edilii mai sustin propunerea Asociatiei Municipiilor de a modifica Legea 350 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, prin introducerea unor norme de consultare a populatiei privind realizarea Planurilor Urbanistice Zonale.
Parlamentarii si edilii au hotarat ca vor face front comun pentru a proteja cel mai important brand din Banat si sustin echipa Politehnica Timisoara in vederea obtinerii si folosirii in exclusivitate a marcii "Politehnica Timisoara", inregistrata in anul 2005 la OSIM. In acest scop se va depune un memoriu la Bucuresti.
S-a convenit ca urmatoarea intalnire intre edili si parlamentari sa aiba loc in ultima vineri a lunii aprilie si la discutii sa fie invitati si primarii comunelor partenere in Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara.
Biroul Relatii Publice
Sursa: Primaria Timisoara