Timisoara este cel mai mare client al SC Retim Ecologic Service. Potrivit Raportului de activitate, in anul 2008, societatea a prestat servicii de salubrizare in municipiul Timisoara in suma de 31.434.342 lei, din care 5.374.796 lei au fost prestatii pentru activitatea de salubrizare stradala. Ponderea volumului de servicii prestate in municipiul Timisoara reprezinta 87% din totalul veniturilor realizate in anul 2008 de SC Retim Ecologic Service. Cum preturile la serviciile de salubrizare au fost majorate, in acest an valoarea prestatiilor societatii catre timisoreni si catre municipalitate va creste si ea. In aceste conditii, este necesar sa luam masuri suplimentare de monitorizare a acestor servicii. Cu atat mai mult cu cat in municipiul Timisoara curatenia nu este la standardele la care ne asteptam sa fie si la nivelul pretului pe care il platim. O masura luata este cea a supravegherii mai stricte de catre reprezentantii Primariei a activitatii de salubritate. De asemenea, am luat decizia de a monitoriza rutele si orele in care se efectueaza serviciile prestate de Retim, prin achizitionarea de echipamente electronice pentru autovehicule, care sa permita verificarea si optimizarea traseelor de curatenie stradala si a rutelor de colectare a deseurilor menajere de la populatie. Monitorizarea prin GPS a masinilor Retim o vom realiza pentru a gestiona mai bine rutele si a deconta exact acele servicii care sunt prestate efectiv in beneficiul intregii comunitati. Anul trecut, Retim a decontat servicii de salubrizare in municipiu (maturat, intretinere curatenie si stropit), pe o suprafata totala de 566 920 000 mp. Printr-o monitorizare mai stricta, electronica, vom putea cuantifica mai bine serviciile pentru care platim cu totii si, de aceea, consideram ca masura este necesara.
Viceprimar,
Sorin GRINDEANU
Sursa: Primaria Timisoara