Am primit astazi confirmarea scrisa ca a fost aprobata la Bruxelles de catre Comisia Europeana finantarea pentru proiectul de retehnologizare a sistemului de termoficare din Timisoara, fiind alocata suma nerambursabila de 27 131 224 euro, jumatate din valoarea totala de 54 262 449 euro, cealalta jumatate revenind guvernului roman(45%) si consiliului local (5%).
Este vorba despre proiectul major: "Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiului Timisoara in vederea conformarii la normele de protectia mediului privind emisiile poluante in aer si pentru cresterea eficientei in alimentarea cu caldura urbana".
Doua mari probleme vor putea fi rezolvate: reducerea pierderilor la Colterm, care maresc pretul de cost si reducerea noxelor, deoarece exista multe reclamatii de la cetateni nemultumiti de poluarea de la CET Sud.
Am cerut anul trecut in primavara si am primit asistenta tehnica, fiind redactat un proiect de retehnologizare, care a fost trimis la Bruxelles in 21 decembrie 2009. Acum s-a primit aprobarea pentru finantarea europeana nerambursabila, avem de anul trecut aprobarea pentru partea de finantare care revine guvernului roman si este aprobata si finantarea de la bugetul local.
Astfel, din acest an poate incepe derularea proiectului, care este si primul proiect pentru Timisoara finantat din Fondurile Structurale pe care le acorda UE Romaniei. Investitiile vor fi in reabilitari de cazane, pompe, retele de distributie si centrale termice. Obiectivul este cresterea eficientei energetice a centralelor de termoficare si reducerea noxelor si implicit a poluarii.
Colterm furnizeaza agent termic la peste 224 360 de locuitori, reprezentand 73% din populatia totala, precum si la majoritatea institutiilor publice si sectoarelor de servicii.
In atasament, gasiti Decizia Comisiei Europene de joi, 8 iulie 2010 Viceprimar, Sorin GRINDEANU
Sursa: Primaria Timisoara