Initiatorii si finantatorii proiectului "Arsenal Park Transilvania" , Marius si Emil Cristescu, au fost onorati pentru contributia adusa la dezvoltarea turismului in regiune si pentru promovarea imaginii acesteia in tara si strainatate.
Alaturi de acestia, a primit titlul de cetatean de onoare si Traian Stoia, directorul societatii Timco SA, societate membra a Bega Grup care administreaza proiectul "Arsenal Park Transilvania".
In 2003, Marius si Emil Cristescu, presedintele respectiv vicepresedintele Bega Grup, au decis sa-si extinda portofoliul prin preluarea de la stat a unei noi societati - fabrica falimentara Rompiro (fosta Chimica Orastie), complet dezafactata si aflata intr-o stare avansata de degradare. 5 ani mai tarziu, in locul atelierelor in ruina, a buncarelor si depozitelor de munitii abandonate, au pornit construirea unei oaze moderne de vacanta, pastrand atmosfera militara care da exclusivismul unui resort unic in Europa. Proiectul inseamna o investitie totala de 20 milioane de euro realizata pana in acest moment in proportie de 50%.

Astazi, ARSENAL Park este un complex de vacanta de 4 stele, cel mai intins din Romania (80 ha) si singurul obiectiv turistic cu tema militara din Europa. Teritoriu nelimitat de aventura, muzeu militar in aer liber, teren de joaca intr-un cadru natural de senzatie, tabara de antrenament, baza de expeditii turistice, furnizor de adrenalina, toate acestea pot descrie inedita destinatie de langa Orastie.
Odata cu prezenta unui astfel de obiectiv, zona a beneficiat de o vizibilitate sporita. Mii de turisti din tara si din strainatate au trecut prin Orastie via Arsenal Park iar interesul pentru toate obiectivele turistice si de agrement din regiune a crescut exponential. Proiectul initiat de Marius si Emil Cristescu a devenit un reper pe harta de interes a turismului din Europa si imlicit orasul si intreaga zona beneficiaza de pe urma acestei stari de fapt.