Timisoara
Se afişează 281-290 din 483 rezultate.
  • Fara poza
  • 0

  • Joi 4 ianuarie 2018
  • În ultima lună de toamnă, apartamentele au continuat să se scumpească ușor la nivel național – chiar dacă această tendință nu a fost resimțită în toate marile centre regionale.Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele scoase la vânzare în întreaga țară s-a majorat cu 1,1% în noiembrie 2018, ajungând la 1.242 de euro pe metru pătrat util (față de 1.228 de euro pe metru pătrat util la finele lunii precedente).
  • 0

  • Joi 29 noiembrie 2018
  • Pentru a doua oară în acest an, ansamblul Openville Timişoara a găzduit competiţia sportivă Team Up and Run, la care au luat startul peste 100 de participanţi. Sâmbătă, acoperişul Iulius Mall, parcarea supraetajată şi cele două clădiri de birouri United Business Center (UBC) au reprezentat trasee atipice pentru acest nou concept de competiţie al Alergotura, care promovează ideea de efort în echipă.
  • Fara poza
  • 0

  • Marti 6 noiembrie 2018
  • Pe fondul reducerii numărului de tranzacții imobiliare încheiate la nivel național, prețurile locuințelor și-au încetinit și mai mult ritmul de creștere în trimestrul al treilea din 2018. Potrivit celui mai recent raport de piață realizat de Imobiliare.ro, proprietățile rezidențiale disponibile spre vânzare în România (apartamente, dar și case) s-au apreciat, astfel, cu doar 0,7% față de cele trei luni anterioare (față de un plus de 1,4% în fiecare dintre primele două trimestre din 2018).
  • 0

  • Miercuri 24 octombrie 2018
  • Bonobo este o platformă de evenimente cu o componentă socială, bazată pe locație. Platforma pune la dispoziția utilizatorilor un cadru în care pot găsi oameni cu interese similare în comunitatea lor, prin intermediul activităților (evenimentelor) pe care fiecare utilizator le poate genera, în funcție de interesele sale.
  • Banat IT Summer Barbeque
  • 0

  • Miercuri 2 iulie 2014
  • Aproximativ 500 de IT-işti din Timişoara sunt aşteptaţi, săptămâna aceasta, în ansamblul mixt Openville, la un eveniment inedit. Joi, 13 septembrie 2018, United Business Center, în parteneriat cu Asociaţia Banat IT, organizează evenimentul Banat IT AUTUMN BBQ. Va fi o întâlnire informală de networking, la restaurantul @Fabrika, a celor din industria IT locală cu cei din domenii conexe.
  • Fara poza
  • 0

  • Joi 13 septembrie 2018
  • Timișoara – septembrie În condiții normale de piață, activitatea de tranzacționare pe piața locuințelor tinde să fie mai scăzută în august – o perioadă în care mulți români își programează concediile –, chiar comparativ cu celelalte luni de vară. În acest context, apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (atât noi, cât și vechi) s-au ieftinit, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cu 1,2% luna trecută, de la 1.212 euro pe metru pătrat util (la finele lui iulie),