Vineri, 8 august 2008 au inceput la Teatrul German de Stat Timisoara repetitiile pentru productia care va deschide noua stagiune, piesa POOL (NO WATER), de Mark Ravenhill in regia lui Alexandru Mihaescu. Decorul si costumele sunt creatia scenografei Bagoly Zsuzsanna.
Mark Ravenhill este, alaturi de Sarah Kane, unul dintre cei mai renumiti si radicali dramaturgi ai teatrului englez modern. Premiera absoluta a spectacolului POOL (NO WATER), o satira despre arta si o analiza a conceptului de prietenie, a avut loc la Lyric Theatre Hammersmith in anul 2006.
Perioada de repetitii a inceput cu un atelier de miscare, coordonat de coregraful spectacolului, Javier Opazo, din Berlin. Coregraf, actor si regizor, Javier Opazo promoveaza in proiectele sale noi forme de expresie teatrala, cum este si cazul spectacolului lui Alexandru Mihaescu, a carui premiera va deschide stagiunea Teatrului German in a doua parte a lunii septembrie.

