In perioada 2-4 iunie, in Timisoara, are loc prima intalnire din cadrul cooperarii intre Institutul pentru dezvoltare urbana si constructii din Leipzig (ISB) si Facultatea de Arhitectura a Universitatii Politehnica din Timisoara. In acest context se va organiza colocviul cu tema: "Oras in tranzitie", care se refera la strategia de dezvoltare urbana a oraselor Timisoara si Leipzig. De-a lungul celor trei zile se desfasoara dezbateri intre cadre didactice ale Facultatii de Arhitectura: arh. Mihai Opris, autor a recentei publicatii "Monografia urbanistica a Timisoarei", prof. dr. Radu Radoslav, prof. dr. Theodor Gheorghiu, prof. dr. Silke Weidner si studenti absolventi ai masteratului "MSC in Urban Management" al Facultatii de Stiinte Economice a Universitatii din Leipzig. Participa de asemenea reprezentanti ai Primariei Municipiului Timisoara: arh. Aurelia Junie, Director Directia Dezvoltare si arh.Sorin Ciurariu, arhitectul sef al orasului si arh. Stefan Gabi expert, reprezentant al Proiectului de cooperare romano-german "Reabilitarea prudenta si revitalizarea economica a cartierelor istorice din Timisoara". Colocviul se doreste a fi un inceput pentru o viitoare cooperare durabila intre cele doua univeristati din Leipzig si Timisoara. Sunt programate prezentari de lucrari stiintifice (lucrari de diploma, dizertatii) in cotutela, scopul principal al acestei colaborari fiind depasirea granitelor dintre universitatile si statele europene participante la proiect.
Biroul de relatii publice
Sursa: Primaria Timisoara