Vineri seara, in programul orchestrei Filarmonicii Banatul din Timisoara se vor regasi lucrari de Wagner, Bruch si Schumann.
Concertul simfonic al Filarmonicii Banatul de vineri se va deschide cu uvertura la Opera "Rienzi", de Richard Wagner.
Aflat in vizita la sora sa, Wagner citeste cartea lui Bulwer-Lytton, "Rienzi, ultimul tribun", povestea actiunilor si a mortii tragice a lui Cola di Rienzi, tribun al Romei secolului XIV. Sesizeaza potentialul acestei povestiri si se hotaraste sa compuna o opera cu acest subiect.
Premiera a avut loc la Dresda, in 1842. Azi, opera este cantata destul de rar, poate datorita lungimii ei, aproximativ 5 ore. Uvertura, in schimb, se gaseste foarte des pe afisele de concert.
Ea ofera viu si concentrat cele mai importante teme ale operei, de la rugaciunea lui Rienzi in fata poporului Romei, pana la maretul imn de lupta final.
In prima parte a concertului publicul va mai asculta, in interpretarea violonistei Cristina Anghelescu, "Concertul pentru vioara si orchestra nr.1 in sol minor, op 26", de Max Bruch.
Este una din cele mai cunoscute si apreciate lucrari ale lui Bruch, dintre cele noua dedicate viorii.
Muzicianul-poet Robert Schumann a fost cel care, prin creatia sa, a contribuit hotarator la asigurarea continuitatii dintre clasicism si romantism. Nu a depasit aceasta granita pentru ca avea serioase retineri fata de excesele romantice si fata de muzica programatica.
Spiritul sau fin si delicat il determina sa nu descrie cu forta, ci sa incerce sa sugereze.
Aceste trasaturi insotesc si "Simfonia a IV-a, in re minor op.
120", care va incheia concertului de vineri.
Compusa in 1841, ea a primit numele de "Fantezie simfonica", pentru ca era o imbinare intre fantezie, cu privilegiile sale de muzica libera, si formele stricte ale simfoniei clasice.
Dupa prima auditie, in 1841, lucrarea a stat in uitare 12 ani, pana cand Schumann decide sa o reorchestreze, sa-i aduca unele modificari si sa o redea circuitului de concerte sub numele de Simfonia a IV-a.Orchestra simfonica va fi condusa vineri de Emil Aluas. Concertul va debuta de la ora 19, la Sala Capitol.
Stirea completa in: Concert simfonic la Filarmonica Banatul