Timisoara
Se afişează 1-10 din 354 rezultate.
  • Cum sa iti ajuti copilul la teme?
  • 0

  • Vineri 31 iulie 2020
  • Temele pentru acasa au scopul de a intari notiunile pe care copilul le-a invatat la scoala si de a-l determina sa gandeasca singur. Uneori, temele pot fi date si pentru ca elevii sa termine ceea ce nu au reusit in timul orelor.
  • 5 activități de copii pentru programul after school
  • 0

  • Miercuri 15 iulie 2020
  • Este vară, iar părinții îi pot susține pe cei mici să se apropie ce un hobby ce le poate oferi șansa de a petrece cât mai mult timp în natură, sau de a-și consuma energia zilnică, atât de dezarmantă de foarte multe ori...
  • Ce trebuie să știi dacă vrei să dai la Drept
  • 0

  • Vineri 19 iunie 2020
  • „Dreptul este arta binelui și a echității”, spunea împăratul roman Iustinian I în „Digeste”. Este o măiestrie vânată de foarte mulți și atinsă doar de aceia care reușesc, cu pasiune și cu perseverență, să treacă prin...
  • Ziua Internațională a Limbii Materne sărbătorită de copii
  • 0

  • Miercuri 19 februarie 2020
  • De Ziua Internațională a Limbii Materne, Ludoteca Habarnam organizează o sesiune de lectură de cărți pentru copii în 5 limbi ale minorităților care locuiesc în oraș. Toate etniile orașului sunt binevenite!
  • Fara poza
  • 0

  • Miercuri 18 septembrie 2019
  • Centrul Euroregional pentru Democraţie (CED) are deosebita plăcere de a anunța organizarea concursului „Școala fără violență e cool!”, în contextul proiectului cu același titlu, finanțat prin programul StartONG.
  • Fara poza
  • 0

  • Joi 5 septembrie 2019
  • Înainte de 1989, mulți tineri din țările Americii Latine au venit să studieze la universitățile din Timișoara. Aceștia au constituit și o Asociație a Foștilor Studenti Latino-Americani din Timișoara (Somos Latinos), care organizează întâlniri periodice.