Timisoara
Se afişează 171-180 din 421 rezultate.
  • 0

  • Joi 22 noiembrie 2018
  • Universitatea Politehnica Timişoara organizează joi, 15 noiembrie 2018, de la ora 16:00, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara, Piața Victoriei, nr. 2, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei prof.em.dr.habil. Gyde Hansen.
  • 0

  • Luni 19 noiembrie 2018
  • Universitatea Politehnica Timișoara a încheiat un nou acord internațional de colaborare, de această dată cu Universitatea Ioannina, Grecia. În ultima perioadă, instituția elenă de învățământ superior a înglobat mai multe facultăți cu profil tehnic și ingineresc, iar solicitarea de cooperare cu UPT vine ca urmare a prestigiului de care se bucură Politehnica timișoreană pe plan regional, precum și a recunoașterii internaționale
  • 0

  • Miercuri 7 noiembrie 2018
  • În cadrul deschiderii festive a Zilelor Politehnicii 2018, care marchează cei 98 de ani de existență ai instituției de învățământ superior, Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Continental Anvelope Timișoara, a lansat cea mai mare campanie de donare de carte tehnică pentru liceele din jumătatea de vest a României.
  • 0

  • Vineri 9 noiembrie 2018
  • Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, una dintre cele mai vechi ale Universității Politehnica Timișoara trăiește un moment festiv. Vineri, 9 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara are loc aniversarea a șapte decenii de la înființarea facultății.
  • Un nou motiv de mandrie. O profesoara de la UPT, presedinte al EFMI
  • 0

  • Miercuri 7 noiembrie 2018
  • Recunoașterea europeană a valorii cadrelor didactice reprezintă întotdeauna un motiv de mândrie pentru Universitatea Politehnica Timișoara, care confirmă spiritul lucrului de calitate promovat în UPT, instituție de învățământ superior clasată în grupa celor de educație și cercetare avansată.
  • O noua recunoastere internationala pentru un profesor UPT
  • 0

  • Miercuri 7 noiembrie 2018
  • Calitatea corpului academic al Universității Politehnica Timișoara a fost întotdeauna la nivel înalt. O nouă confirmare internațională în acest sens a venit recent din partea Societății Europene de Integritate Structurală (European Structural Integrity Society, ESIS).
  • 0

  • Marti 6 noiembrie 2018
  • Începând cu 1 noiembrie Verde pentru Biciclete în parteneriat cu IPJ Timiș demarează un nou proiect de educație rutieră, de data aceasta destinat liceenilor. Cursul Pedalează Informat, Pedaleaza Educat (P.I.P.E) susținut lunar de voluntarii VpB pentru timișoreni se mută pentru o lună în sălile de clase ale liceelor timișorene.
  • 0

  • Luni 22 octombrie 2018
  • Future Makers, program educaţional de antreprenoriat pentru tineri susținut de Global Shapers Bucharest și Social Innovation Solutions vă invită la vot. Până pe 31 octombrie, pe platforma dedicată competiției, puteți alege să susțineți una dintre cele 29 de echipe de tineri și ideile lor pentru România viitorului.
  • 0

  • Miercuri 17 octombrie 2018
  • În urmă cu 50 de ani, un nucleu de ingineri, specializați și pasionați de calculatoare, care au pus bazele și ulterior au lucrat cu MECIPT (Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara), primul calculator din mediul universitar din România, a înființat filiala timișoreană a Institutului pentru Tehnică de Calcul, pe scurt ITC.
  • 0

  • Miercuri 17 octombrie 2018
  • Una dintre preocupările constante ale Universității Politehnica Timișoara este de a asigura cele mai bune condiții pentru studenții săi. În acest sens, pe lângă investițiile în infrastructură, un accent deosebit a fost pus mereu pe relația cu mediul economic, pentru o cât mai bună inserție a absolvenților pe piața muncii muncii, în specialitatea pe care aceștia au urmat-o. Multe dintre dotările UPT, în special laboratoare de specialitate, au fost realizate în parteneriat cu agenți economici.