Timisoara
Se afişează 281-290 din 421 rezultate.
  • 0

  • Joi 25 iulie 2019
  • Universitatea Politehnica Timișoara continuă să se mențină în topul preferințelor absolvenților de liceu din partea de vest a țării, înregistrând un număr de candidați la admitere mai mare decât în 2018, iar aceasta în condițiile în care numărul de absolvenți de liceu care au promovat examenul de bacalaureat a scăzut.
  • 0

  • Marti 5 decembrie 2017
  • Universitatea Politehnica Timişoara a lansat o provocare tinerilor cercetători, de a participa la o competiţie internă de proiecte de cercetare-dezvoltare, locul întâi din fiecare domeniu urmând să fie finanţat cu cel puțin 10.000 de euro. În premieră naţională, o parte din finanţare e asigurată de mediul privat, iar restul din fondurile proprii ale UPT, bugetul total al competiției fiind de aproximativ 150.000 de euro.
  • 0

  • Vineri 25 mai 2018
  • Amfiteatrul 150 al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara s-a umplut, în 24 mai 2018, de cadre didactice și foști sau actuali studenți ai specializării TCM, care a aniversat 60 de ani de existență a specializării în UPT.
  • 0

  • Miercuri 10 octombrie 2018
  • UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA este beneficiar, alături de DANKE CONSULTING SRL, al unui proiect de sprijinire a studenţilor din anii terminali pentru trecerea de la şcoală la viaţa activă, proiect finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman.
  • 0

  • Marti 10 iulie 2018
  • SC Imago Institutions Rankings a dat publicității clasificarea globală a instituțiilor de învățământ superior și a celor ce activează în domeniul cercetării pentru anul 2018. Potrivit acestei clasificări, Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul al treilea între instituțiile de învățământ superior din România, în creștere cu două locuri față de 2017.