Timisoara
Se afişează 311-320 din 421 rezultate.
  • 0

  • Joi 4 iulie 2019
  • Cu ocazia Zilei Internaționale a Iei – 24 iunie – Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara în calitate de partener al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, a organizat, împreună cu Asociația AlternativED, evenimentul „Portul tradițional românesc”, dedicat copiilor români cu vârsta între 6-12 ani din Italia, regiunea Veneto.
  • 0

  • Miercuri 31 ianuarie 2018
  • SCMUPT (Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT, ediția a 6-a) este o competiție în creștere, dedicată aplicațiilor mobile, și a fost concepută pentru studenții de la calculatoare (CTI) din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Se organizează anual în sesiunea de iarnă, în decursul lunii ianuarie, și își propune ca țintă mult mai largă să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național.
  • 0

  • Vineri 23 martie 2018
  • Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și E-learning, a organizat, în zilele de 19 și 20 martie, la Biblioteca UPT, Workshopul GirlsTech (Fete și Femei in Tehnologie), din cadrul proiectului internațional Erasmus+ GirlsTech.
  • 0

  • Miercuri 24 aprilie 2019
  • În perioada 10-14 aprilie 2019 Universitatea Politehnica Timișoara a participat la cea de-a 47-a ediție a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva - Elveția 2019 . Universitatea Politehnica Timișoara a obținut o medalie de aur și un Premiu Taiwan pentru invenția „Memorie portabilă flash de tip stick pe interfață Ethernet”, autori: Roland Szabo și Aurel Gontean, cadre didactice de la Facultatea de Electronică, Telecomunicatii și Tehnologii Informaționale a UPT.
  • 0

  • Vineri 25 ianuarie 2019
  • Studenții din anul II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, specializarea Mobilier și amenajări interioare, invită pe toți cei interesați joi, 17 ianuarie 2019, la ora 15:30 la un... ceai de poveste. Este tema expoziției pe viitorii arhitecți au amenajat-o în holul central al Bibliotecii UPT.
  • Cercetarea științifică, la loc de frunte în Universitatea Politehnica Timișoara
  • 0

  • Marti 16 ianuarie 2018
  • Cercetarea științifică a ocupat, și în 2017, un loc de cinste în cadrul activităților derulate la Universitatea Politehnica Timișoara. În cursul anului anului au fost demarate/derulate sute de proiecte, în cadrul unor competiții interne, naționale, internaționale, au fost încheiate contracte cu mediul economic și au fost organizate conferințe internaționale de prestigiu.
  • 0

  • Joi 22 noiembrie 2018
  • La Universitatea Politehnica Timișoara a început evaluarea procesului didactic de către studenți, care se va realiza în perioada 21-29 Noiembrie 2018. Evaluarea se desfășoară online, prin intermediul platformei electronice ee-PRO-D.
  • 0

  • Vineri 9 noiembrie 2018
  • Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, una dintre cele mai vechi ale Universității Politehnica Timișoara trăiește un moment festiv. Vineri, 9 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara are loc aniversarea a șapte decenii de la înființarea facultății.
  • Markere vs. acuarele - ce alegi pentru copilul tău?
  • 0

  • Vineri 2 aprilie 2021
  • Dacă ai un copil pasionat de desen, sau dacă vrei să îi dezvolți pasiunea pentru această artă, atunci ar trebui să știi că startul este foarte important. Da, noțiunile de bază sunt cheia în desfășurarea unei activități artistice ...