contact Contact Facebook Facebook Twitter Twitter
sigla
Sport

Titluri Onorifice
- Vineri, 11 Mai 2007 13:00 -

    Titlul de Cetatean de Onoare al Municipiului Timisoara se acorda in conformitate cu regulamentul aprobat de Consiliul Local prin Hotararea nr. 258/28.06.2005, prezentat in continuare:
    Regulamentul pentru acordarea Titlului de „Cetatean de onoare al municipiului Timisoara”
    Titlul de „Cetatean de onoare al municipiului Timisoara” reprezinta cea mai inalta distinctie acordata de catre Consiliul Local al Municipiului Timisoara.

Capitolul I - Dispozitii generale
Art. 1 - Titlul se acorda, dupa caz, din initiativa:

  • Primarului;
  • Consilierilor locali;
  • Persoanelor juridice care desfasoara activitate in domeniul/domeniile in care s-a afirmat cel propus;
  • Unui numar de cel putin 5% din populatia cu drept de vot a municipiului Timisoara, pe baza unui tabel semnat de catre acestia, promovat de catre un consilier sau un grup de consilieri locali.
Art. 2 - Acordarea Titlului nu este conditionata de:
  • cetatenie;
  • nationalitate;
  • varsta;
  • domiciliul;
  • sex;
  • religie;
  • apartenenta politica.
Art. 3 - Titlul se acorda, dupa caz:
  • in timpul vietii celui in cauza;
  • post-mortem;
Art. 4 - Titlul are urmatoarele caracteristici:
  • este personal;
  • este netransmisibil;
  • este un drept al titularului;
  • are valabilitate nedeterminata.
Capitolul II - Categorii de personalitati indreptatite la primirea Titlului
Art. 5 - Sunt indreptatite sa fie propuse pentru acordarea Titlului, categoriile de personalitati care se gasesc in una din situatiile urmatoare:
  • personalitati cu recunoastere nationala sau universala care si-au pus amprenta asupra dezvoltarii municipiului Timisoara si a imaginii acestuia;
  • personalitati care, prin realizarile lor deosebite, au facut cunoscut numele municipiului Timisoara, in tara si strainatate;
  • persoane care, prin actiunile lor, au preintampinat producerea de evenimente deosebit de grave, sau prin sacrificiul suprem au salvat vietile concetatenilor lor, in municipiul Timisoara;
  • persoane care, prin actiunile lor dezinteresate (donatii, actiuni umanitare, etc.), au produs o imbunatatire simtitoare a conditiilor de viata a locuitorilor municipiului Timisoara;
  • unor fosti detinuti politic sau veterani de razboi care prin activitatea lor ulterioara au un aport la realizarea unei imagini pozitive a municipiului Timisoara in lume;
  • unor sportivi timisoreni care au obtinut rezultate deosebite in competitii sportive internationale;
Capitolul III - Incompatibilitati
Art. 6 - Nu pot detine Titlul, persoanele care se gasesc in una din urmatoarele situatii:
  • condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva, pentru infractiuni contra statului, crime impotriva umanitatii, fapte penale;
  • care au dosare pe rol, in cauze care ar leza imaginea Titlului, propunerea se va face dupa clarificare situatiei juridice.
Art. 7 - Persoanele care se gasesc in una din situatiile prevazute la articolul 6, dupa caz:
  • nu pot obtine Titlul;
  • pierd Titlul obtinut.
Capitolul IV - Procedura acordarii, inmanarii si inregistrarii Titlului
Art. 8 - Procedura dezbaterii candidaturilor este urmatoarea:
  1. Documentele cu propunerile se inregistreaza la Biroul de evidenta si circulatia documentelor pentru Biroul Relatii Publice;
  2. Documentele vor cuprinde cel putin urmatoarele inscrisuri:
    • Actul de identitate (xerocopia vizata in conformitate cu originalul);
    • Curriculum vitae (in original);
    • Certificat de cazier judiciar (in original);
    • Expunerea de motive a initiatorului (in original);
    • Actul de deces al celui propus, dupa caz, (copie vizata cu originalul);
  3. Biroul Relatii Publice intocmeste referatul si proiectul de HCL si le inainteaza Biroului Corp Control Primar pentru a fi aprobate de primar si discutate in comisiile de specialitate ale Consiliului Local;
  4. Propunerile se dezbat in plenul Consiliului Local al municipiului Timisoara, in sedinta ordinara sau extraordinara;
  5. Referatul intocmit de Biroul Relatii Publice va fi citit in sedinta plenului Consiliului Local al municipiului Timisoara, de catre presedintele de sedinta;
  6. Acordarea Titlului se va face de catre plenul Consiliului Local cu votul a doua treimi;
  7. Propunerile respinse nu pot fi reintroduse in dezbatere in aceeasi legislatura;
  8. Decernarea Titlului se face de catre Primarul municipiului Timisoara in cadrul sedintelor extraordinare ale Consiliului Local al municipiului Timisoara;
Art. 9 - Metodologia inmanarii Titlului este urmatoarea:
  • presedintele de sedinta anunta festivitatea ce urmeaza sa se desfasoare;
  • primarul municipiului Timisoara prezinta expunerea de motive care au stat la baza propunerii de HCL;
  • primarul municipiului Timisoara inmaneaza Diploma de „Cetatean de onoare al municipiului Timisoara” si o placheta realizata in acest scop, persoanei laureate sau persoanei care o reprezinta;
  • ia cuvantul persoana laureata sau reprezentantul acesteia;
  • pot sa ia cuvantul si alte persoane prezente care doresc sa sublinieze pe scurt meritele laureatului;
  • laureatul este invitat sa scrie cateva randuri in Cartea de onoare a municipiului Timisoara.
Art. 10 - Diploma este inscrisa de catre Biroul Relatii Publice in registrul cu evidenta Cetatenilor de onoare ai municipiului Timisoara;

Capitolul V - Drepturi dobandite de detinatorii Titlului
Art. 11 - Detinatorii Titlului dobandesc urmatoarele drepturi specifice:
  • dreptul de a lua cuvantul in sedintele Consiliului Local al municipiului Timisoara la dezbaterea materialelor care privesc intreaga comunitate;
  • dreptul de a participa la toate manifestarile desfasurate sub patronajul Consiliului Local al municipiului Timisoara sau in care acesta este co-organizator;
  • dreptul de a calatori gratuit pe toate mijloacele de transport in comun din municipiului Timisoara;
  • dreptul de a participa gratuit la toate manifestarile cultural-sportive organizate de institutiile aflate in subordinea Consiliului Local.
Art. 12 - Drepturile prevazute la art. 11 inceteaza in urmatoarele situatii:
  • decesul titularului;
  • retragerea Titlului.
Capitolul VI - Retragerea Titlului
Art. 13 - Titlul se retrage in urmatoarele situatii:
  • atunci cand ulterior decernarii, apar incompatibilitatile prevazute la art. 6; atunci cand persoana laureata produce prejudicii de imagine sau de alta
  • natura municipiului Timisoara, locuitorilor sai sau tarii. atunci cand persoana laureata produce prejudicii de imagine sau de alta
Art. 14 - Retragerea Titlului se face de catre Consiliul Local al municipiului
Timisoara, dupa urmatoarea metodologie:
  • este sesizat Consiliului Local al municipiului Timisoara de catre persoanele mentionate la art. 1;
  • dezbaterea cazului se va face in cadrul comisiilor Consiliului Local;
  • retragerea Titlului se va face prin Hotarare a Consiliului Local cu votul a doua treimi din totalul membrilor Consiliului Local, conform procedurii similare stabilita la art. 8 pentru dezbaterea candidaturii;
  • la sedinta consiliului va fi invitat detinatorul Titlului, iar daca va fi prezent i se va acorda cuvantul, la solicitarea sa;
  • in caz de neparticipare, hotararea urmeaza sa i se comunice in termen de 15 zile.
Capitolul VII - Indatoriri ale Cetatenilor de Onoare
Art.15 - Cetatenii de Onoare au datoria de a promova imaginea Timisoarei.
Art.16 - Fiecare Cetatean de Onoare va planta un copac pe care va fi aplicata o placuta cu numele acestuia.

Capitolul VIII - Dispozitii finale
Art.17 - Informatiile publice referitoare la „Cetatenii de onoare” vor fi publicate si in format electronic pe portalul Primariei Municipiului Timisoara la rubrica special deschisa ca urmare a acestui regulament.
Art.18 - Legitimarea Cetatenilor de onoare sa va face in baza unui inscris denumit Brevet, semnat de catre Primarul Municipiului Timisoara si emis de Biroul Relatii Publice.


Date preluate din Statutul Municipiului Timisoara.




Comentarii:

Neautentificat!
Pentru a trimite comentarii trebuie sa va inregistrati sau sa va logati:
Site-uri locale: Timisoara | Bucuresti | Arad |