Timisoara
Se afişează 94651-94660 din 198343 rezultate.
  • Fara poza
  • 0

  • Marti 3 iulie 2012
  • Potrivit directorului Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, Dan Idolu, 177 de cetăţeni români de etnie romă au fost repatriaţi voluntar din Franţa, marţi seară, transmite Mediafax."Este vorba de 177 de persoane, dintre ...
  • Fara poza
  • 0

  • Marti 3 iulie 2012
  • Al doilea capitol al Constituţiei României, cel referitor la şeful statului, prevede prin articolul 95 că acesta poate fi schimbat din funcţie în cazul în care ar săvârşi fapte grave, prin care ar încălca articolele Constituţiei. Chia...
  • Fara poza
  • 0

  • Marti 3 iulie 2012
  • În prima etapă, programată pe 6 octombrie, Timba Timişoara joacă pe teren propriu cu Universitatea Craiova, în timp ce BC Timişoara merge la Târgu Mureş. Primul duel între concitadine va avea loc în etapa a 13-a, în jurul datei de 14 d...
  • Fara poza
  • 0

  • Marti 3 iulie 2012
  • Poliţiştii locali, împreună cu cei de la Secţia 4 Poliţie, Gruparea Mobilă de Jandarmi Timişoara şi Serviciul de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ Timiş au participat, în această dimineaţă, la o acţiune comună care a avut drept s...
  • 0

  • Marti 3 iulie 2012
  • Noul primar al Timişoarei începe să îşi pună în practică promisiunile din campanie. Primul pas: curăţenia din instituţie. Aşa că le-a pus gând rău angajaţilor car...
  • Fara poza
  • 0

  • Marti 3 iulie 2012
  • Reprezentanţii BCR au prezentat astăzi, în Timişoara, un portal care există de ceva vreme online şi care poate facilita relaţiile dintre oamenii din mediul de afaceri. Este vorba despre site-ul www.bcrclubantreprenori.ro.
    „Este un fel d...