Timisoara
Se afişează 4151-4160 din 4262 rezultate.
  • 0

  • Joi 12 septembrie 2019
  • Caraș Severin este Țara Morilor de Apă, cu un patrimoniu uriaș de aproximativ 200 de astfel de construcții arhaice. Pentru că este nevoie să cunoaștem unde sunt amplasate acestea, din ce materiale sunt construite, dacă sunt funcționale, voluntarii Asociației Acasă în Banat pornesc expediții în teren, în tot Carașul.
  • Fara poza
  • 0

  • Joi 18 aprilie 2019
  • În cadrul Adunării Generale a membrilor Asociației Timișoara 2021- Capitală Europeană a Culturii din data de 15 aprilie 2019, au fost discutate și aprobate punctele prevăzute în ordinea de zi, necesare pentru desfășurarea și dezvoltarea activității asociației și au fost analizate cererile depuse de către cei interesați pentru ocuparea celor trei poziții permanente de membri ai Consiliului Director (C.D.).
  • 0

  • Joi 25 iulie 2019
  • Universitatea Politehnica Timișoara continuă să se mențină în topul preferințelor absolvenților de liceu din partea de vest a țării, înregistrând un număr de candidați la admitere mai mare decât în 2018, iar aceasta în condițiile în care numărul de absolvenți de liceu care au promovat examenul de bacalaureat a scăzut.
  • Ziua Internațională a Limbii Materne sărbătorită de copii
  • 0

  • Miercuri 19 februarie 2020
  • De Ziua Internațională a Limbii Materne, Ludoteca Habarnam organizează o sesiune de lectură de cărți pentru copii în 5 limbi ale minorităților care locuiesc în oraș. Toate etniile orașului sunt binevenite!
  • 0

  • Luni 29 iulie 2019
  • Producția maghiară „Versuri pocite” (2018), regizată de Gábor Reisz, a câștigat atât trofeul „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, cât și premiul publicului în competiția celei de-a șasea ediții a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 18 și 21 iulie la Timișoara și Gottlob. Peste 3.500 de spectatori au luat parte la cele 30 de proiecții și evenimente programate în patru zile de festival.
  • 0

  • Vineri 21 septembrie 2018
  • Universitatea Politehnica Timișoara și Asociația de Sudură din România, sub egida Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), au organizat, în premieră cel puțin europeană, o reuniune a specialiștilor din domeniul construcțiilor metalice (proiectare și execuție) și din cel al sudării.