Timisoara
Se afişează 4111-4120 din 4249 rezultate.
  • 0

  • Sambata 15 iunie 2019
  • Dacă anul trecut, la prima participare a unei echipe românești în concursul „Course en Cours”, echipa Universității Politehnica Timișoara, T-Motion, a ajuns doar până în sferturile de finală ale competiției, anul acesta studenții timișoreni și-au luat revanșa, clasându-se pe primul loc în finala interuniversitară.
  • Servere dedicate sau servere virtuale?
  • 0

  • Luni 14 octombrie 2019
  • Compararea avantajelor si dezavantajelor serverelor dedicate si serverelor virtuale pentru gazduirea unui mediu software, nu este o sarcina noua. Directorii tehnici s-au gandit la asta chiar si atunci cand virtualizarea a inceput sa fie folosita...
  • 0

  • Sambata 8 februarie 2014
  • Ediţia a XXII-a a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci (Rusia) va fi inaugurată oficial vineri 7 februarie, odată cu ceremonia de deschidere, care va avea loc de la ora 18,00, ora României (20,00 ora locală), şi la care şi-au anunţ...
  • 0

  • Luni 30 noiembrie 2009
  • Duminica s-a incheiat editia cu numarul sapte a turneului international de sah Memorialul "Virgil Schiopescu", competitie organizata de Asociatia Judeteana de Sah Timis si Clubul Sportiv Scolar nr. 1 Timisoara, cu sprijinul Directiei pen...
  • Au început înscrierile pentru Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci"
  • 0

  • Vineri 24 aprilie 2015
  • Universitatea Politehnica Timișoara a demarat înscrierile pentru cea de-a V-a ediție a Concursului Național de Matematică „Valeriu Alaci”, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și adresat elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară, din mediul urban și rural, precum și elevilor din alte țări.
  • 0

  • Joi 23 iulie 2015
  • Fundașul Srgian Luchin, care și-a reziliat contractul cu Steaua, a semnat, joi, o înțelegere pe un an cu ACS Poli Timișoara, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, potrivit site-ului oficial al clubului de fotbal de pe Be...
  • Infestarea cu soareci si gandaci
  • 0

  • Miercuri 28 octombrie 2015
  • Diagnostic - primul indiciu ca exista o infestare de soareci sau sobolani sunt excrementele. Alte indicii sunt: prezenta orificiilor, obiecte roase (recipiente, ambalaje, alimente, mobilier, textile) sau pur si simplu prezenta lor.
  • 0

  • Luni 18 aprilie 2016
  • Fundația EOS în parteneriat cu Asociația pentru Integrarea Persoanelor cu Deficiențe și Asociația Nevăzătorilor din România, a derulat proiectul „Un web accesibil pentru toți”.