EDITIA A XIII-A
Cinci zile pana la marele start
Garana Jazz Festival se apropie cu pasi repezi. Mai sunt cinci zile pana la cea de-a 13-a editie a festivalului de jazz de la Garana. Anul acesta mult asteptatul festival se va desfasura in zilele de 17, 18 si 19 iulie, in locatia traditionala, POIANA LUPULUI din satul GARANA, judetul CARAS SEVERIN.
Conferinta de presa va avea loc marti, 14 iulie, la Terasa Sala 2, incepand cu ora 11. La conferinta vor fi prezenti Presedintele Fundatiei Culturale JAZZ BANAT, Marius Giura, Kamocsa Bela(Bega Blues Band).
Anul acesta domnul Marius Giura, va propune urmatorul program:
Vineri 17 iulie:
JAZZ DE NECAZ (Romania) - un super grup al celor mai talentati tineri muzicieni din tara noastra care vor canta in formula: Lucian Nagy (sax), Tavi Scurtu (tobe), Victor Miclaus (bas), Sebastian Spanache (pian), Dan Bozzo Mitrofan (chitara) si Maria Chioran (voce)
ANDRZEJ JAGODZINSKI TRIO (Polonia) - unul din cei mai importanti pianisti ai scenei poloneze de jazz, care va da din nou dimensiunea exceptionala a scolii poloneze de jazz .Ceilalti membri sunt ADAM CEGIELSKI si CZESLAW BARTKOWSKI.
NIK BARTSCH S RONIN (ELVETIA) - revelatia jazzului european contemporan, laureat a cinci mari premii internationale din 1999 pana in 2007, este cel mai influent grup de jazz european al tinerei generatii. Ceilalti membri ai grupului sunt: KASPAR RAST (tobe), BJORN MEYER (bass), SHA (bass), ANDI PUPATO (percutie)
TERJE RYPDAL GRUP (Norvegia) - respectati muzicieni europeni cu peste 80 de
albume ca lider si ca sideman, chitaristul norvegian este un compozitor prolix, cu extensii in domeniul clasic: simfonii, opera, concerte pentru chitara si contrabas. Adept convins al mijloacelor electronice de prelucrare a sunetului, TERJE RYPDAL a cantat alaturi de toti marii muzicieni ai lumii (Jan Garbarek, Trilok Gurtu, Ralph Towner, David Darling…) va canta pe scena alaturi de FRANK HOVLAND (bass) si PAULO VINACCIA (tobe)
Sambata 18 iulie:
PLATONIC BAND (Romania) – grupul excelentului chitarist roman NICU PATOI, va prezenta un proiect nou bazat pe blues/jazz in colaborare cu BERTI BARBERA.
JOHN ABERCROMBIE GROUP (S.U.A.) - cotat cel mai important continuator al lui John McLaughlin, a concertat si inregistrat cu majoritatea marilor muzicieni de jazz ai lumii. Este unul dintre cei mai de succes artisti ai casei de discuri ECM. Mentor si model pentru multe generatii de ghitaristi, JOHN ABERCROMBIE este capul de afis al festivalului.
Va canta alaturi de alti monstri sacri ai jazzului mondial: MARK FELDMAN (viola), THOMAS MORGAN (bass) si JOEY BARON (tobe).
HELGE LIEN TRIO (NORVEGIA) - Laureati ai premiului GRAMMY pentru jazz in 2008 cu albumul HELLO TROLL. Dupa 9 albume, toate realizate in Japonia au ajuns in topul preferintelor si in Europa. Vor fi cu siguranta revelatia acestei editii. Grupul e format din HELGE LIEN (pian), FRODE BERG (bass), si KNUT AALEFJAER (tobe).
BEGA BLUES BAND & FRIENDS (Romania) grupul timisorean de blues condus de KAMOCSA BELA, revine la Garana dupa 2 ani, cu un proiect prezentat in turneul lor european in Germania, Austria, Ungaria si Portugalia.
Duminica 19 iulie:
TRIGON (Rep. MOLDOVA) - redutabil grup european de ethno jazz, aflat la a patra aventura in Banat, si pentru a doua oara la Garana. Alaturi de ANATOL STEFANET vor fi prezenti DOREL BURLACU (pian), GARI TVERDOHLEB (tobe) si SANDU ARCUS (sax, bass, flaut, fluier)
MISI FARCAS BAND (Germania) - redutabilul tobosar timisorean MISI FARCAS, care se intoarce din Germania, tara care l-a adoptat, cu proiect exploziv, alaturi de PAATA DEMURISHVILI (pian) si CHRISTOPH VICTOR KAISER (bass).
ULRICH DRECHSLER - FORTUNE COOKIE (Austria) - cea mai ascultata si bine vanduta trupa din Austria, ce aduce sonoritati specifice muzicii electronice dar si hip-hop-ului bine temperat. Pe scena vor mai fi JOJO LACKNER (E-bass), JOERG MIKULA (tobe) si ZUZEE (platane).
NILLS PETTER MOLVAER (Norvegia) - cel mai influent trompetist de la MILES DAVIS incoace, este si unul din cei mai originali muzicieni europeni. Laureat al mai multor premii GRAMMY, a primit in 2003 cel mai important premiu cultural al Norvegiei. Va canta alaturi de EIVIND AARSET (chitara si bass) si AUDUN KLEIVE (tobe).
Prezentarea concertelor: FLORIAN LUNGU si MARIUS GIURA
Concertele vor incepe in fiecare zi la ora 19, exceptie facand ziua de Duminica, cand concertele vor incepe de la ora 18.
Biletele se pot cumpara la intrarea in perimetrul festivalului- 50 lei/zi sau abonament pe 3 zile- 120 lei.
PARTENERI: MINISTERUL CULTURII, CULTELOR SI PATRIMONIULUI NATIONAL, INSTITUTUL CULTURAL ROMAN, CONSILIUL JUDETEAN CARAS SEVERIN, CONSILIUL LOCAL RESITA, CONSILIUL JUDETEAN TIMIS, PRO HELVETIA, INSTITUTUL POLONEZ, AMBASADA AUSTRIEI, AMBASADA REGALA A NORVEGIEI
