Se afişează 31-40 din 100 rezultate.
- Marti 28 octombrie 2014
-
Care alt candidat la președenția României are cel puțin 13 motive să fie votat? Călin Popescu-Tăriceanu are! Călin Popescu Tăriceanu a demonstrat că se poate și a fost mereu de partea românilor
- Vineri 24 octombrie 2014
-
Dragi colegi liberali, Mai sunt doar câteva zile până la ziua primului tur al alegerilor prezidențiale. Este evident pentru toată lumea că lupta pentru locul 2 se dă între mine și Klaus Iohannis. Nu este nici pe departe o luptă politică între două persoane, ci o luptă pentru viitoarea direcție pe care va merge România.
- Luni 30 iunie 2014
-
Excelenţa Sa domnul François SAINT – PAUL, Ambasadorul Franţei în România, va efectua, în data de 2 iulie o vizită în Timişoara. În cadrul acestei vizite, vor fi abordate subiecte economice, culturale şi instituţionale.
- Miercuri 11 decembrie 2013
-
Opozanții proiectului de minerit de la Roșia Montană au urmărit alături de mii de alți români votul de marți, 10 decembrie 2013 din Camera Deputaților, cu privire la modificarea Legii Minelor 85/2003. Aceste modificări și completări ar fi făcut posibile, printre altele, expropieri forțate ale cetățenilor români care se opun proiectului de la Roșia Montană dar și din alte localități din țară.
-
Ion Popa - candidat pentru functia de consilier local din partea UNPR
-
Timișoara
-
Circeag Sorin - candidat pentru functia de consilier local din partea UNPR
-
Timișoara
-
Daniela Ilici Donos - candidat pentru functia de consilier local din partea UNPR
-
Timișoara
-
Patricia Bociu - candidat pentru functia de consilier local din partea UNPR
-
Timișoara
-
Iliana Turdesan - candidat pentru functia de consilier local din partea UNPR
-
Timișoara
-
Dominic Maracine - candidat pentru functia de consilier local din partea UNPR
-
Timișoara
362563362332353919337602177394177393177391177390177389177388