Timisoara
Se afişează 121-130 din 582 rezultate.
  • 0

  • ‎În perioada 25-28 aprilie 2016, Timișoara devine punctul 0 al cercetării românești. Ediția din 2016 a Conferinței „Diaspora în cercetarea științifică și învățământul superior din România”, organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, întrunește la Timișoara aproape 800 de cercetători din 32 de țări, inclusiv România.
  • Luni 25 aprilie 2016 - Joi 28 aprilie 2016
  • +1

  • J. M. Barroso în discursul despre starea Uniunii, septembrie 2013 In perioada 6 – 9 martie, tinerii din Timisoara se vor afla fata in fata cu autoritatile, in cadrul primului dialog tineri – decidenti din proiectul „Europarlamentar pentru o zi: Structuri de sprijin pentru implicarea tinerilor in procesul legislativ”, finantat de Uniunea Europeana prin programul Erasmus+. Evenimentul va avea loc la sediul Consiliului Judetean Timis, intre orele 9:30 – 17:00.
  • Marti 6 martie 2018 - Vineri 9 martie 2018
  • Conferinta AMT Emotie si mancare in aceeasi farfurie
  • 0

  • Asociația Academia Mamicilor din Timisoara (AMT) în parteneriat cu Departamentul Asistență Socială (DAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Asociația Inițiativă în Educație (InEdu) organizează conferința "Emoție și mâncare în aceeași farfurie - soluții practice împotriva epuizării", susţinută de dr. Lavinia Melania Bratu și nutriționist Maria Varga.
  • Marti 19 martie 201918:30-20:30