Timisoara
Se afişează 211-220 din 413 rezultate.
  • 0

  • Miercuri 25 octombrie 2017
  • Sâmbătă, 21 octombrie, la Venue Grand Ballroom a avut loc Gala Excelenței Bănățene, eveniment care a premiat excelența în Banat, în zece domenii de activitate, organizat de către Asociația Timisensis, având drept parteneri: Academia Română – Filiala Timișoara, M.L.N.R.,
  • Fara poza
  • 0

  • Luni 23 octombrie 2017
  • Unul din dezideratele programului Timișoara 2021 este crearea condiţiilor pentru implicarea activă a cetățenilor în actul cultural. Staţia ÎNDRĂZNEŞTE, din dosarul de candidatură, avea o privire clară asupra culturii locale, iar Trasee precum Cămine în mişcare şi Invizibil/Vizibil au avut punctul de plecare în cartierele orașului.
  • 0

  • Luni 12 iunie 2017
  • Organizația Salvați Copiii lansează o campanie de conștientizare privind combaterea și prevenirea fenomenului de bullying, în contextul în care România este țara care înregistrează cel mai ridicat grad al manifestărilor de tip bullying în rândul copiilor și tinerilor din Europa1.
  • 0

  • Joi 8 iunie 2017
  • Unui copil din patru din întreaga lume i se refuză copilăria, potrivit unui raport al organizației internaționale Save the Children, care include un index global al țărilor unde copilăria este mai mult sau mai puțin amenințată.
  • Festival la Manastirea Partos
  • 0

  • Miercuri 31 mai 2017
  • Un reper duhovnicesc important în Banat și, datorită starețului său, părintele Varlaam, un loc ce atrage pelerini din patru zări, Mănăstirea de la Partoș ( aflată la aprox. 60 de km de Timisoara, via Deta-Banloc) este și un spaţiu al culturii.