Primaria Municipiului Timisoara, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Timisoara, Agentia pentru Protectia Mediului Timis, Prefectura Judetului Timis, Regia Autonoma de Transport Timisoara, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, Clubul Sportiv Tibiscus si Inspectoratul Scolar Judetean Timis organizeaza, in cadrul Saptamanii Mobilitatii Europene, "Ziua Fara Masini". Aceasta zi se sarbatoreste in toata Europa in data de 22 septembrie.
Tema manifestarilor organizate cu acest prilej este "Strazi pentru Oameni". In cadrul actiunilor se va incerca promovarea mersului pe jos, a deplasarii cu bicicleta sau cu mijloacele de transport in comun, de la domiciliu la locul de munca si/sau la scoala, in mod prietenos fata de mediu, incurajand modalitatile de deplasare alternative.
Principalul eveniment al Zilei Fara Masini la Timisoara il va constitui inchiderea circulatiei rutiere pe o artera circulata, respectiv bulevardul Vasile Parvan, pe tronsonul cuprins in Leonardo da Vinci - intersectia Mihai Viteazul, in intervalul orar 11.00 - 12.00. In acest interval orar, in zona respectiva se va determina nivelul de zgomot si va avea loc un concurs de biciclete si role cu elevi ai unor scoli din Timisoara. Marele premiu al concursului consta intr-o bicicleta oferita de Sport Bike Center Timisoara.
Biroul Relatii Publice
Sursa: Primaria Timisoara