12.03.2007
Una dintre preocuparile permanente ale Primariei Municipiului Timisoara pentru prevenirea aparitiei unor daunatori si boli in Municipiul Timisoara este efectuarea unor lucrari de combatere a vectorilor, daunatorilor si bolilor prin tratamente fitosanitare, deratizare, dezinsectie, dezinfectie si delarvizare. Astfel, conform legislatiei in vigoare, acest serviciu a fost concesionat catre S.C. Deraton S.R.L. In conformitate cu contractul de delegare a gestiunii serviciului public de combatere a vectorilor si daunatorilor, a ofertei tehnice inaintate precum si a programului de monitorizare, incepand cu data de 1 martie 2007, la sediul S.C. Deraton S.R.L. Timisoara, str. Z. Petrovici nr.4, functioneaza un dispecerat permanent. Zilnic, intre orele 08,00-16,00, apelurile sunt preluate de catre dispecerul de serviciu la numarul de telefon 0256-214778, iar intre orele 16,00-08,00 apelurile sunt preluate de catre robotul telefonic. Apelurile de sambata si duminica sunt preluate si prelucrate in ziua de luni a saptamanii urmatoare. Toti apelantii inregistrati intre orele 16,00-08,00 precum si in zilele de sambata si duminica vor fi contactati de catre dispecerul de serviciu.
La acest numar de telefon (0256-214778) cetatenii pot sesiza problemele aparute atat pe domeniul public cat si privat in ceea ce priveste combaterea vectorilor si daunatorilor, a prezentei masive a acestora, a unor situatii deosebite cu impact asupra mediului sau care pot afecta starea de sanatatea a populatiei.
Biroul Relatii Publice
Sursa: Primaria Timisoara