contact Contact Facebook Facebook Twitter Twitter
sigla
Sport

In 6 octombrie se pot arunca deseurile electronice si electrocasnice
- Vineri, 28 Septembrie 2007 09:20 -

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile in colaborare cu Agentia Nationala de Protectia Mediului si cu primariile, organizeaza in data de 06.10.2007 o campanie la nivel national pentru colectarea deseurilor de echipamente electrice si electronice (aparate de uz casnic de mari si mici dimensiuni, echipamente informatice si de telecomunicatii, echipamente de iluminat, unelte electrice si electrocasnice, jucarii, echipamente sportive si de agrement) denumite in continuare DEEE-uri.
In conformitate cu planul de implementare pentru deseuri de echipamente electrice si electronice pana la sfarsitul anului 2007 trebuie colectate 3kg/locuitor/an.
In acest sens pentru stimularea procesului de colectare s-a considerat necesara organizarea unei campanii la nivel national de colectare a DEEE-urilor de la populatie.
La nivel local campania este organizata de Primaria Municipiului Timisoara impreuna cu operatorul de salubrizare SC RETIM SA, care va pune la dispozitie utilajele si dotarile necesare colectarii, transportului si depozitarii deseurilor in vederea valorificarii ulterioare la unitatile de reciclare.
Astfel in data de 06.10.2007, in cartierele de blocuri din municipiul Timisoara vor fi amplasate bene si containere pentru colectarea DEEE-urilor pe urmatoarele locatii:
- Borzesti colt cu Holdelor
- Liege colt cu Orsova
- Linistei colt cu Boemia
- Dirijorului colt cu Invatatorului
- Macilor colt cu Balta Verde
- Timis colt cu Amforei
- Popa Laurentiu colt cu Mendeleev
- Lidia colt cu Salcamilor
- Naturii colt cu Sanatatii
- Bv. Sudului vis-a-vis de parc
- Mures colt cu Harniciei
- Vulturilor colt cu Clabucet
- Z. Lunei in apropierea cismelei
- P.Ispirescu colt cu E.Teodoroiu
- Z.Steaua langa locul de joaca pentru copii
- Negoiu colt cu Al. Sportivilor
In zonele si cartierele de case colectarea se va efectua de SC RETIM SA direct de la populatie.
Pentru buna desfasurare a acestei actiuni cetatenilor le revine obligatia sa depuna in ordine la bordura carosabilului, fara a impiedica circulatia, deseurile din echipamente electrice si electronice.
In aceasta campanie nu se colecteaza deseuri vegetale, din amenajari interioare (moloz), deseuri din curatenia podurilor si pivnitelor (tigle, caramizi si faianta).
DEEE -urile se vor scoate in fata imobilelor sau se vor depune in containerele si benele amplasate in locatiile de mai sus in vederea colectarii, pana cel tarziu in data de 05.10.2007.
Este interzisa scoaterea si depozitarea in fata imobilelor a DEEE-urilor dupa ce pe strada respectiva s-a efectuat colectarea deseurilor, in caz contrar se vor aplica sanctiuni contraventionale, conform prevederilor legale in vigoare, O.U.G. 78/2000 cu amenda de la 200-2000 RON pentru persoane fizice.
Colectarea deseurilor de echipamente electrice si electronice va avea loc in intervalul 08-16.
Pentru desfasurarea in bune conditii a acestei campanii de colectare a DEEE-urilor contam pe sprijinul tuturor cetatenilor pentru ca impreuna sa traim intr-un mediu curat.
Primar,
Dr. ing. Gheorghe CIUHANDU

Sursa: Primaria Timisoara




Comentarii:

Neautentificat!
Pentru a trimite comentarii trebuie sa va inregistrati sau sa va logati:
Site-uri locale: Timisoara | Bucuresti | Arad |